Alexandra Stan copilot

Alexandra Stan, copilot pentru un campion mondial de Formula 1

Iubitoare a senzaţiilor tari, Alexandra Stan acceptă provocările care implică adrenalina.

Cântăreaţa, care se pregăteşte să lanseze un nou single în curând, va lua parte la o campanie socială ce se desfăşoară la nivel global, “Join The Pact: Never Drink and Drive”.

Alexandra Stan va face echipa cu Mika Hakkinen, dublu campion mondial de Formula 1, care în prezent este ambasador Global al Programului de Consum Responsabil de Alcool Johnnie Walker.

“Vieţile noastre sunt preţioase şi nu merită să le punem în pericol pentru o senzaţie de moment. Mă bucur să fac parte din această campanie socială, mai ales că voi fi copilot alături de un campion mondial”, spune Alexandra Stan.

Evenimentul “Join The Pact” a ajuns în România în 2013, după cum spune chiar Mika Hakkinen: „Sunt încântat să mă întorc în România în mai cu Johnnie Walker pentru a discuta importanţa consumului responsabil de alcool. Am vizitat România în 2013 pentru prima oară cu Join the Pact şi am obţinut nişte rezultate remarcabile. Ne întoarcem pentru a continua acest proiect şi pentru a ne asigura că oamenii din România ajung acasă în siguranţă.”

Alexandra Stan şi Mika Hakkinen vor face o demonstraţie spectaculoasă în parcarea Băneasa Shopping City pe 16 mai.