Alexandra Stan_EXPO 2016

Alexandra Stan, invitat special al unui eveniment cu 8 milioane participanţi în Antalya, Turcia

Mai mult plecată prin alte ţări decât în România, Alexandra Stan a participat în aceste zile, în Turcia, la evenimentul botanic “EXPO 2016 Antalya”, care are ca tematică anul acesta “Florile şi copiii”.

“Înarmată” cu ustensilele necesare oricărui fermier, Alexandra Stan s-a bucurat să ia parte la îmbogăţirea pământului, plantând astfel o magnolie în pădurea celebrităţilor, care îi va purta numele.

Despre participarea la evenimentul din Antalya, cântăreaţa a mărturisit: “M-am simţit tare bine printre copii şi flori. Îmi place să cred că pot contribui la înfrumuseţarea pământului. Chiar am primit şi un trofeu floral din partea organizatorilor Expoziţiei :)”.

EXPO este unul dintre cele mai vechi evenimente care promovează istoria, cultura şi educaţia, datând încă din 1851, iar din 1960 există şi ramura EXPO dedicată horticulturii, care se sărbătoreşte anul acesta în Antalya, pe o perioadă de şase luni. La eveniment sunt aşteptate 8 milioane de persoane, fiind organizate peste 20000 de activităţi, printre care concerte, conferinţe, întâlniri şi seminarii.