art safari 2017 htag pr

Lumina pătrunde întunericul la Art Safari 2017

Găzduit de Galeriile Krețulescu, Art Safari, evenimentul cel mai mare de artă din România,se desfașoară anul acesta pe durata a 5 săptămâni, în perioada 19 mai – 18 iunie 2017. Mi-a plăcut faptul că organizatorii au ales această clădire dezafectată o perioadă îndelungată redându-i, prin lucrările de artă dar și prin prezența celor 500-600 de vizitatori pe zi, un strop de viață și de bucurie. Nu voi vorbi aici despre întregul eveniment, pentru că nu am putut fi prezentă la toate activitățile și nici nu vreau să ma erijez în vreo erudită în ale artei, însă as vrea să trec în revistă prezența unei expoziții care cu siguranță nu a trecut neobservată în cadrul acestei a IV-a ediții de Art Safari. Mă refer la expoziția Lumina pătrunde întunericul, găzduită de Atelier Jutka. Situată la ultimul etaj al pavilionului expozițional, printre camerele de tortură sumbre din vechiului regim comunist, în care erau interogați și chiar maltratați intelectualii țării persecutați de Securitate, expoziția a oferit vizitatorilor o experiență senzorială completă, punând în valoare în mod cu totul inedit lucrările artistei românce Nicoleta Jutka, stabilită în Germania, și ale pictorului german Marcel Thiele, îndrăgostit de România.

Construită pe ideea Nicoletei Jutka, și pusă în practică și în alte expoziții internaționale ale artistei, instalația Lumina pătrunde întunericul include o lumină fluorescentă specială, care face vizibilă o a doua înfățișare a lucrărilor lui Marcel Thiele și ale Nicoletei Jutka.
De asemenea, vizitatorii sunt implicați în mod activ în expoziție, scriind despre semnificația luminii sau pur și simplu, desenând-o.


tablouri in intuneric
În contextul istoric trist și apăsător al locului, expoziția “Lumina pătrunde întunericul” este ca o gură de aer proaspăt într-un spațiu nefast. Mirosul plăcut şi muzica ambientală din fundal completează în mod fericit efectul picturilor semnate de Marcel Thiele şi Nicoleta Jutka, într-un spaţiu artistic de care cu siguranţă ne vom aminti cu drag. Aici pot fi văzute și alte lucrări ale artiștilor: nicoletajutka.de. și marcelthiele.eu.

Printre galeriile care au expus în acest an la Art Safari se numără: Jutka Gallery (Bedburg, DE), Möbius Gallery (Bucureşti, RO), Galleri CC (Stockholm, SE), Galeria 9 (Cluj, RO), Galeria 3: e Våningen (Göteborg, SE), Atelier 030202 (Bucureşti, RO) etc.

Art Safari Bucuresti 2017 continuă până pe data de 18 iunie 2017.