Liviu T

Liviu Teodorescu a filmat un nou clip, #UnLocInViataTa

După succesul pe care l-a înregistrat cu cel mai recent single, cântat împreună cu Andra („Aşa e dragostea”), Liviu Teodorescu lansează o nouă piesă în curând marca DeMoga Music: „Un loc în viaţa ta”, iar videoclipul, în regia lui Iulian Moga, va fi pe tv în doar câteva zile.

Filmările acestuia au avut loc la 50 km de Bucureşti, într-o casă frumoasă, destinată tinerilor proaspăt căsătoriţi, care vor să-şi petreacă „săptămâna de miere” într-un cadru pitoresc şi rural. Scenariul ni-i aduce în prim-plan pe protagoniştii a căror iubire e zbuciumată: ea este mereu nemulţumită şi conflictuală, mult prea ocupată ca să aibă timp şi de iubirea lor, în timp ce pentru el totul e simplu şi nu cere decât „un loc în viaţa ei”.

Liviu Teodorescu, a cărui traiectorie pare că merge, constant, către succes, a cochetat încă de mic cu teatrul, muzica, festivalurile şi competiţiile muzicale, cele mai notabile performanţe publice, în ultimii ani, fiind apariţia sa în serialul „Pariu cu viaţa” (Pro TV) şi TV show-ul „Vocea României” – în cadrul căruia a atras atenţia tuturor juraţilor, care l-au vrut, fiecare, în echipa lui. Liviu Teodorescu l-a ales, însă, pe Marius Moga, în studioul căruia compune, de doi ani, piese pentru artişti români de top, precum Amna, Ruby şi Adriana Rusu.

Celelate două single-uri ale artistului, „Eşti Piesa” şi „Electronic Symphony” (în feat. cu LuKone) sunt şi ele, cântate vers cu vers, de către fanii tineri ai lui Liviu Teodorescu, pe la concertele din ţară.