Tag Archives: bilete

Badea, Bordea și Micutzu 2

La cererea publicului: Badea, Bordea şi Micutzu

Pornit de la o parodie, titlul s-a dovedit a fi, în mod ironic, o ştire confirmată! În doar câteva zile de la punerea în vânzare a biletelor, show-ul din 31 octombrie de la Sala Palatului a fost deja sold-out.
Prin urmare, Badea, Bordea şi Micutzu au plănuit încă un spectacol, chiar a doua zi, pe 1 noiembrie, tot la Sala Palatului, ora 19:00, pentru a satisface dorinţa iubitorilor de umor autentic românesc.

Îi vom vedea pe Badea, Bordea şi Micutzu în roluri de autori, regizori, actori şi interpreţi. Cei 3 se numără printre protagoniştii stand-up-ului românesc, apărut în urmă cu vreo 15 ani, într-un club la Teatrul Naţional Bucureşti. Acum, Badea, Bordea şi Micutzu vin în premieră în această formulă la Sala Palatului, într-un spectacol de peste două ore, cu glume noi, inspirate din poveştile lor de viaţă dar şi ale personajelor de lângă ei.

Decorul digital, adaptat la fiecare dintre momente, este menit să amplifice efectele celor 3 episoade principale, puse în scenă de Dan Badea, Cătălin Bordea şi Cosmin Nedelcu (Micutzu), avându-i în deschidere pe Alex Mocanu, Nelu Cortea şi Radu Bucălae. Din motive lesne de înţeles, prezenţa copiilor cu vârsta sub 16 ani nu este recomandată.
Biletele pentru al doilea show se găsesc pe iabilet.ro. Pentru persoanele cu dizabilităţi organizatorii pun la dispoziţie 20 de bilete gratuite, care pot fi solicitate la adresa: ticketing@sublimeromania.com.

Evenimentul este organizat de Sublime România în colaborare cu Front Row Events şi promovat de HTag PR.

###

Fenomenul de stand up comedy incepea sa prinda contur in Romania in urma cu aproximativ 15 ani, pe scena Cafe Deko de la Teatrul National din Bucuresti. Printre primii actori de stand-up de la noi se numara Catalin Bordea, Dan Badea si Micutzu. De-a lungul anilor, aportul lor la calitatea show-urilor de stand-up comedy, completat de cel al altor colegi de breasla, s-a transformat intr-un fenomen imbucurator pentru umorul romanesc, ce se contureaza a fi o adevarata ”industrie de stand-up comedy”, aflata intr-o dezvoltare care ia amploare in mod vizibil.
Un stand-up comic este cineva care face comedie într-o manieră informală, tinand in mana un microfon si vorbind cu publicul ca si cum acesta ar face parte din show. Actorul de stand-up comedy redă o serie de povești amuzante într-un ritm rapid, cu glume scurte. De regula, show-ul este minimalist, fara decor si recuzita.
Genul stand-up comedy este considerat dificil de stăpânit. Un comic experimentat trebuie să se raporteze cu rapiditate la dipoziția și gusturile oricărui tip de public și să își adapteze numărul în concordanță. Una dintre caracteristicile unui comic experimentat este abilitatea ca nu numai să facă față unui comentator din public, de multe ori malițios, ci să și câștige sala de partea lui și să o distreze cu o replică.
Stand-up comedy își are rădăcinile în variate tradiții americane de divertisment popular din secolul 19, de la vaudeville și monologuri umoristice, până la clovneriile de circ.
Inițiatorii genului stand-up comedy erau “maeștrii de ceremonii”, care deschideau emisiunile radio cu monologuri și numere comice, caracterizate de improvizație și discuții privind diverse evenimente la ordinea zilei.

Proconsul_Sala Palatului

Proconsul promite un super-concert „Bun și Simplu” la Sala Palatului

După 17 ani de activitate muzicală şi mii de concerte, băieţii de la Pronconsul cred că ceea ce este “bun şi simplu” ajunge direct la inimile oamenilor. Astfel, trupa revine la Sala Palatului, după 5 ani, în cadrul unui spectacol cu muzică bună şi invitaţi de seamă. Concertul are loc pe 7 octombrie (ora 19) şi ne va plimba prin întreaga listă de hituri Proconsul, extrase din cele 10 albume ale trupei.

Hituri precum “Cerul”, “Pentru tine”, “De la ruşi”, “Mi-ai luat inima”, dar şi piese din repertoriul recent, precum “A mea şi-a ta”, vor fi cântate de pe cea mai mare scenă a ţării într-un spectacol de aproximativ două ore de muzică adevărată.

În era vitezei, a avalanşei de informaţii şi a tehnologiei, Proconsul ne îndeamnă, în cadrul concertului de la Sala Palatului, către valorile simple care fac viaţa mai frumoasă, precum respectul, bunătatea şi iubirea.

“Suntem nerăbdători să cântăm la Sala Palatului, să ne revedem cu toți prietenii noștri, cu cei care ne-au fost alături în atâția ani. Suntem de 17 ani împreună, e mai mult decât rezistă unele căsnicii în ziua de azi din păcate, dar vrem să le arătăm oamenilor că muzica de calitate nu se demodează niciodată, că dragostea, prietenia și sinceritatea fac ca viața să fie mai frumoasă pentru toată lumea, iar asta se va întâmpla și azi și peste 2000 de ani. Pentru Proconsul urmează două luni în care toate eforturile, emoțiile și gândurile se vor îndrepta spre seara de 7 octombrie când vom da tot ce avem mai bun”, mărturisește Bodo, solistul trupei Proconsul.

Până la sfârșitul acestei luni, fanii își pot procura bilete la un preț promoțional, începând cu 40 de lei. Biletele pot fi achiziționate de la agenția Sălii Palatului, din rețeaua magazinelor Germanos, de la ghiseele Postei Române sau online de pe www.iabilet.ro

Zucchero

HTag PR promovează concertul Zucchero din Bucureşti

Încă din anul 1970, Zucchero a intrat în atenţia publicului larg prin hituri pe care este imposibil să nu le fi ascultat vreodată: “Baila Morena”, “Senza una donna”, “Il volo”, “Diamante” etc.

În urmă cu două luni, artistul italian a lansat noul lui album “Black Cat”, pe care urmează să-l promoveze în această toamnă în cadrul unui turneu, prin 30 de oraşe mari din Europa, plus alte 10 concerte doar la Verona. În ultima parte a turneului european, Zucchero ajunge şi în România, la Sala Polivalentă din Cluj pe 12 noiembrie şi la Sala Palatului din Bucureşti pe 14 noiembrie 2016.

Artistul care a revoluţionat muzica italiană introducând blues-ul în ţara-mamă, apoi făcând din rock-ul italian un punct de reper important în Europa, ne va trece prin toate nostalgiile anilor de demult,  timp de aproape două ore, printr-un concert memorabil.

Proaspăt lansat, albumul “Black Cat” ocupă deja primele poziţii în topurile muzicale din Italia, Austria şi Elveţia, mai ales că pe el există şi colaborări cu artişti din noul val, precum Avicii pentru piesa “Ten more days”, dar şi cu Bono pentru “Streets of Surrender”.

Cu un palmares cum nu se pot lăuda mulţi artişti, Zucchero, pe numele lui real Adelmo Fornaciari, a reuşit de-a lungul carierei de peste 4 decenii să cucerească lumea întreagă şi să vândă peste 50 de milioane de albume, devenind astfel unul dintre cei mai bine vânduţi cântăreţi italieni. Mai mult, colaborările lui au fost numai cu nume sonore din lumea muzicală, precum Luciano Pavarotti, Elton John, Bono, Andrea Bocelli, Joe Cocker şi Ray Charles.

Biletele vor avea preţurile între 78 şi 348 lei şi vor putea fi cumpărate online de la toate marile agenţii de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului şi prin www.dieselevents.ro.

Spectacolul va începe la ora 20:00, accesul publicului fiind permis începând cu ora 19:00.

Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events.

Zucchero_concert Bucuresti_afis

Alexandra Usurelu_concert Carturesti

Alexandra Uşurelu va cânta cu casa închisă la TNB

Alexandra Uşurelu va cânta cu casa închisă la TNB. Concertul simfonic #PUR de la Teatrul Naţional este deja sold out.

Alexandra Uşurelu susţine luni, 18 ianuarie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, primul concert din cadrul turneului #PUR, cu care ajunge în şase alte oraşe mari din ţară.

Cu doar câteva zile înainte de spectacolul de la TNB, frumoasa artista a avut surpriza să afle că mult aşteptatul concert este sold out.

Mai mult, Alexandra Uşurelu, una dintre cele mai bine vândute artiste independente, este şi singura cântăreaţă care pleacă în două turnee, în paralel, “#PUR” (18 ianuarie-28 februarie) şi “Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti” (14 ianuarie-29 februarie).

Aseară, la Cărtureşti Carusel din Centrul Vechi, a avut loc prima demonstraţie a turneului “Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti”, unde Alexandra Uşurelu a susţinut un concert acustic, alături de Bobby Stoica (pian) şi Miruna Vidican (harpă), interpretând unele dintre cele mai cunoscute cântece ale ei, precum “La capătul lumii”, “Ceva se întâmplă cu noi” şi “Preţul corect”.

Partener media: Music Channel

Eveniment promovat de HTag PR.

#

Alexandra Usurelu canta cald, bland si curat. Nu dupa o reteta, iar muzica ei este normala, dar nu mainstream. Aparitiile ei sunt dintre cele mai impresionante concerte multimedia din Romania ultimilor ani, transformand scena intr-un decor de vis, ce aduce spectatorul mai aproape de sufletul sau.