Tag Archives: Irina Margareta Nistor

Chitila Film Fest și-a ales câștigătorii!

În acest sfârșit de săptămână, pe 18 și 19 august, a avut loc Chitila Film Fest, ediția a 8-a. Timp de două zile, publicul a vizionat proiecții de scurtmetraj pe un ecran gigant, amplasat în Parcul Dendrologic din Chitila, pe malul lacului, în aer liber.

Din juriu au făcut parte Irina Margareta Nistor, „doamna de aur a filmului”, Vasile Calofir, actorul cu o poveste spumoasă de viață și fostul jurnalist care a ales calea regiei, Cătălin Apostol.

În premieră pentru „Chitila Film Fest”, anul acesta, au fost desemnate două filme câștigatoare: „Scris / Nescris”, în regia lui Adrian Silisteanu și „Michelangelo” de Anghel Damian.

Ne-a fost foarte greu să alegem între cele două filme, așa că le-am premiat pe amândouă. Știu că „Scris / Nescris” a câștigat și în alte țări o grămadă de premii, cel mai recent, cred, în în Finlanda. În cazul celui de-al doile film, îmi place că Anghel Damian, care este actor, iată că și regizează. În fine, mi-ar plăcea ca începând de anul viitor se se păstreze această tradiție cu două premii întâi și să poată vota și publicul chitilean, nu doar juriul. încheie Irina Margareta Nistor.

Despre „Scris / Nescris”, regizorul Adrian Silisteanu povestește: „Acest film este inspirat dintr-o întâmplare reală, petrecută sub ochii noștri pe holul unei maternități din București. Soția mea, Claudia Silisteanu, care a scris scenariul, îl năștea pe cel de-al 3-lea copil al nostru”.

„Michelangelo” aduce un dublu debut: întâi al actorului Anghel Damian, aflat de această dată în calitate de regizor, apoi al actriței Medeea Marinescu, pentru că joacă pentru prima dată într-un film împreună cu fiul ei, Luca.

Pe lângă filmele de scurtmetraj din competiție, publicul s-a delectat cu 4 capodopere ale cinematografiei românești: „Ultima noapte de dragoste”, „Întunecare”, „Ecaterina Teodoroiu” și „Întoarcerea din Iad”.

Prin accesul gratuit la festival, “Chitila Film Fest” propune o alternativă la cinematograful clasic, scopul său fiind acela de a încuraja curentele cinematografice nou apărute și de a da credit noii generații de cineaști români.

***

De Chitila Film Fest sunt legate și alte nume din lumea teatrului și filmului, între care Dorian Boguțaă, Mircea Diaconu, Eusebiu Ștefănescu, Geo Saizescu și alții, care au jurizat, în edițiile anterioare, producțiile tinerilor regizori înscriși în competiție.

Artiști din muzică, precum Ștefan Bănică, Anda Adam, Corina și Connect-R au marcat, prin concerte, în anii trecuți, închiderea festivalului. Anul acesta, după momentul premierii, publicul s-a delectat cu muzică de film în interpretarea cvartetului Anima.

Chitila Film Fest este organizat de Sprint Media, în colaborare cu Fundația Pro Chitila și cu sprijinul Primăriei Chitila.

Irina Margareta Nistor, la Chitila Film Fest

Irina Margareta Nistor revine la Chitila Film Fest. În acest sfârșit de săptămâna iubitorii filmelor de scurtmetraj, dar și cinefilii nostalgici, sunt așteptați să se delecteze cu mai bine de 10 ore de proiecții în aer liber.

Pe 18 și 19 august 2018, Parcul Dendrologic de pe malul lacului Chitila găzduiește cea de-a 8-a ediție a Festivalului Chitila Film Fest.

În cele două seri, începând cu ora 20, vor fi proiectate filme de scurtmetraj, însă și capodopere ale filmului românesc, precum ecranizarea romanului „Întunecare” scris de Cezar Petrescu, cu Ion Caramitru, George Constantin și Florin Zamfirescu în distribuție.

Amza Pellea, Mihai Mereuță, Maria Ploae, Vladimir Găitan și Ilarion Ciobanu sunt alte câteva nume legendare ale filmului românesc, pe care Chitila Film Fest 2018 le readuce în atenția publicului.

„Ultima noapte de dragoste” și „Ecaterina Teodoroiu”, două filme-reper în istoria și literatura românilor, ni-i amintesc pe câțiva dintre monștrii sacri ai filmului românesc, precum Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Sergiu Nicolaescu sau Ion Besoiu.

Președintele juriului acestei ediții de Chitila Film Fest este criticul de film Irina Margareta Nistor, cea care a contribuit în mod incontestabil la schimbarea destinului țării noastre, prin traducerea a peste 3000 de filme străine în vremea regimului comunist, filme distribuite în acea vreme fără acordul edililor.

În așteptarea evenimentului Chitila Film Fest, „doamna filmului românesc” mărturisește: „Festivalul de film de la Chitila este visul unor nopți de vară de neuitat, pe malul lacului fermecat, cu un public minunat. Ne vedem sâmbătă și duminică!” încheie Irina Margareta Nistor.

Din juriu mai fac parte, anul acesta, regizorul Cătălin Apostol și actorul Vasile Calofir.

Concursul de scurtmetraje din cadrul Chitila Film Fest 2018 cuprinde următoarele ecranizări:

CHERS AMIS – regia Valeriu Andriuta

CUMULONIMBUS – regia Ioana Mischie

PURIFICARE – regia Mihai Leonte

SCRIS – NESCRIS – regia Adrian Silisteanu

LA LIMITĂ – regia Cristi Taraș

MICHELANGELO – regia Anghel Damian

ALICE-regia Adrian Surdu

Duminică, după Gala de Premiere, cvartetul Anima ne va oferi 30 minute magice, de muzică live, de film.

Chitila Film Fest este organizat de Sprint Media, în colaborare cu Fundația Pro Chitila și cu sprijinul Primăriei Chitila. Scopul festivalului este acela de a încuraja curentele cinematografice nou apărute, dând credit noii generații de cineaști români.

 

În fine, “Chitila Film Fest” propune, prin accesul gratuit la eveniment, o alternativă la cinematograful clasic.