Tag Archives: maitreya events

Ziua Intenationala Yoga _ Loredana 2

Ziua Internațională Yoga la București

Miercuri, 21 iunie, Parcul Izvor din București va găzdui Ziua Internațională Yoga, sărbătorită pentru a două oară în România. În întreagă lume, milioane de practicanți celebrează Ziua Internațională Yoga pe 21 iunie, odată cu Solstițiului de vară și iată că, pentru a două oară, Bucureștiul se aliniază și el marilor capitale ale lumii.

Ziua de 21 iunie a fiecărui an a fost declarată de ONU drept “Ziua Internațională Yoga”, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, argumentând: “Yoga poate ajuta la rezistența în fața maladiilor care nu pot fi identificate. Yoga poate aduce laolaltă comunitățile, generând respect. Yoga este un sport care poate contribui la dezvoltare și la liniște și poate chiar să ajute oamenii în situații de urgență, pentru a găsi un mod de a scăpa de stres”, a spus Ban Ki-moon.

Ziua Intenationala Yoga _ Loredana 2Anul trecut, Ziua Internațională Yoga la București a fost sprijinită de Ambasada Indiei și s-a bucurat de prezența a numeroși profesori internaționali, dar și de susținerea artistei Loredana Groza, ambasadoarea onorifică, recunoscută drept o îndrăgostită iremediabil de India și de yoga.

Cu prilejul Zilei Internaționale Yoga de anul trecut, artista a mărturisit:

„Oamenii trebuie să afle despre Yoga. Yoga trebuie să se predea obligatoriu în școli așa cum se predă religia. Se pare că noi cu toții avem nevoie de Yoga, ca de aer. Viața mea și starea mea fizică, mentală, psihică s-au imbunătățit de când o practic. La Yoga ajungi cu adevărat atunci când ai nevoie de ea, consider că este cel mai bun medicament pentru suflet….” încheie artista.

Loredana si maestrul Avisek Majumdar

Astfel, miercuri, 21 iunie 2017, timp de 15 ore, între 6 dimineața și 9 seara, 30 de clase de yoga se vor desfășura în paralel pentru vizitatorii care sunt așteptați să vină în Parcul Izvor cu salteaua proprie cu și cu câte o sticluță de apă. Evenimentul este și anul acesta sprijinit de Ambasada Indiei la București.

Atât profesori români, cât și internaționali, veniți din India, Argentina, Spania, Rusia etc., vor fi prezenți la eveniment pentru a ne dezvălui din tainele unei vieți echilibrate și armonioase.

În Europa, în ultimii ani, practica yoga, veche de peste 5000 de ani, a luat amploare tot mai mult. În Paris, Turnul Eiffel și Arcul de Triumf au fost cele două zone ale capitalei franceze care au strâns în acest perimetru central mai bine de 7000 de practicanți yoga, iar la Londra, Alexandra Palace și London Bridge au fost principalele puncte de adunare a celor câteva mii de iubitori de yoga. La Berlin, Ambasada Indiei a sprijinit evenimentul care a avut loc chiar în parcul din față ambasadei, iar la Viena, cele câteva mii de oameni au celebrat Ziua Internațională Yoga în Stadtpark.

Devenită foarte populară în ultimii ani, atât la noi, cât și în lumea cea strălucitoare pe care o vedem în spatele ecranelor, numeoase vedete de la Hollywood au găsit și ele o cale de relaxare și de eliminare a stresului prin yoga. Printre acestea se număra Madonna, Jennifer Aniston, Meg Ryan, Gwyneth Paltrow, Adam Levine, Robert Downey Jr, Brad Pitt și mulți alții.

Nu doar vedetele din filmele americane practică yoga, ci și din ce în ce mai multe persoane publice de la noi, găsind în yoga o cale de evadare din viața agitată a showbiz-ului. Între cele mai cunoscute se număra Loredana Groza, Maya Morgenstern, Amalia Năstase, Iulia Vântur, Andreea Marin, Adela Popescu etc.

Cei mai mulți români preferă yoga pentru relaxare și eliminarea stresului, în scop terapeutic, pentru înlăturarea durerilor de spate sau de articulații, cât și pentru a face mișcare. Yoga nu este însă doar un sport și atât, ci un întreg stil de viată care echilibrează latura emoțional-mentală și ne ajută să găsim liniștea sufletească.

Organizată pentru a doua oară în România de Maitreya Events, care ne invită, în perioadă 29 iunie – 3 iulie și la Festivalul internațional Dakini de la Tuzla, Ziua Internațională Yoga este, fără îndoială, un pas înainte în lumea modernă și deschisă către diverse opțiuni și stiluri de viață, menite să ne aducă fericirea și armonia în viața fiecăruia.