Tag Archives: oncologie

Spitalul Liv Istinye din Istanbul

Spitalul Liv Istinye din Istanbul – o nouă alternativă pentru bolnavii de cancer din România

  • Genetica moleculară este soluția salvatoare
  • Comisia interdisciplinară ia decizii, nu medicul oncolog
  • Tratamentul personalizat detronează definitiv tratamentul standard
  • Rata mortalității în cancer scade
  • Avantajele spitalului Liv Istinye Istanbul: informație academică la zi, tehnologie de ultimă oră, medici excepționali, disciplină, proceduri, igienă

În ultimii ani, numărul pacienților oncologici a crescut tot mai mult la nivel mondial. Ținând cont de soluțiile la care are acum acces medicina, această realitate nu ar trebui însă să ne alarmeze. Drept dovadă, rata mortalității cauzate de cancer este în scădere.

Din cauza fricii de infectări intraspitalicești și date fiind restricțiile actuale, tot mai mulți români caută soluții la vecinii noștri din Turcia, Liv Istinye Hospital din Istanbul fiind unul dintre spitalele mai puțin cunoscute la noi, dar cu standarde și rezultate medicale excepționale.

Medicul la care ajung tot mai mulți pacienți români este domnul Asst.Prof. Tahsin Ozatli, medic oncolog la Spitalul Liv Istinye și lector universitar la Universitatea Istinye din Istanbul.

Datorită faptului că este spital universitar, având acces direct la informația academică de ultimă oră iar medicii sunt totodată și cadre didactice universitare, spitalul Liv Istinye are posibilitatea de a oferi românilor un raport calitate-preț mult mai convenabil decât în România.

Prețuri

De exemplu, consultația la un profesor-doctor turc, care analizează dosarul pacientului și îl dezbate în cadrul comisiei multidisciplinare, costă 100-150 euro. Un Pet CT, investigație necesară monitorizării evoluției bolii, are un preț de 600-700 euro și include atât interpretarea rezultatului de către un medic imagist specializat, cât și consultul medicului oncolog. În cazul în care pacientul a efectuat investigații în România, medicii turci solicită imagistica și mostrele de biopsie pentru a le analiza cu atenție în laboratorul propriu de către specialiștii lor.

Cum ajungi la profesorii-doctori turci?

Calea cea mai simplă, mai rapidă și mai eficientă de a ajunge la Liv Istinye este un e-mail la contact@spitaleinternationale.ro. Dosarul este preluat și trimis direct către medicii turci, iar răspunsul vine în maximum două zile și conține soluții, recomandări de tratament și estimări de preț. Serviciile efectuate de echipa Spitale Internaționale sunt gratuite pentru pacienții români.

„Datorită eficienței crescute a noilor tratamente, studiilor clinice de ultimă oră și tehnologiei tot mai performante, cancerul nu ar mai trebui privit ca pe o boală fatală, ci ca pe una tratabilă, cu care poți să trăiești mulți ani în confort și pe picioarele tale, bucurându-te de viață alături de cei dragi. Am avut pacienți care au trăit liniștiți cu tratament și metastaze chiar și 8-9 ani.” povestește Asst.Prof. Tahsin Ozatli.

 Teste genetice din sânge

Diagnosticarea corectă și din timp reprezintă cea mai mare parte din succesul salvării sau prelungirii vieții unui pacient cu cancer. După diagnosticare, primul tratament este extrem de important. În unele cazuri este necesară în primă fază chimioterapia și abia după aceea intervenția chirurgicală, iar în alte cazuri, întâi trebuie făcută operația și ulterior chimioterapia. De exemplu, diferența între tratamentul pentru cancerul de esofag și cel la vezica biliara este foarte mare, ele aplicându-se în mod cu totul diferit.

„Acum putem pune diagnostic la 7-8 tipuri de cancer foarte rapid, cu ușurință și precizie, iar pe zi ce trece medicina și tehnologia avansează tot mai mult. În curând ne vom putea baza în diagnosticarea rapidă și precisă și pe testele genetice luate din sânge, fără investigații invazive și disconfortante pentru pacientul aflat oricum într-o stare emoțională fragilă.” continuă medicul Tahsin Ozatli de la Liv Istinye Hospital.

În ceea ce privește cauzele declanșatoare, medicul dă vina pe poluare și pe industrializare, pe alimentația deficitară bazată pe produse procesate, dar și pe factorii cei mai des invocați de ani buni, și anume obezitatea, fumatul și alcoolul excesiv.

O certitudine la nivel mondial este numărul tot mai mare de pacienți din ce în ce mai tineri care se confruntă cu acest diagnostic. Comparativ cu cifrele din trecut, vârsta pacienților descrește, îndeosebi în cazul cancerelor de piele, colon sau rinichi, care au devenit tot mai frecvente la tineri. Din fericire, de la o zi la alta apar noi soluții care vin în spijinul celor afectați și a familiilor lor, dar sfatul medicului este să ne controlăm măcar o data pe an, în special cei care au acest diagnostic în familie.

De ce Liv Istinye Istanbul?

„Sunt des întrebat cu ce este mai presus tratarea cancerului la noi în spital, comparativ cu țările de unde ne vin pacienții. Nu cunosc în detaliu ce se întâmplă în spitalele din alte țări, de aceea prefer să mă rezum la ce știu că se face la noi, la Liv Istinye Istanbul… În primul rând că noi nu lucrăm altfel decât în echipă. În cazul fiecărui pacient internațional se întrunește o comisie multidisciplinara care include medic oncolog, imagist, chirurg și alți medici, după caz (cardiolog, hematolog, urolog etc.). Decizia nu o ia medicul oncolog, ci comisia! Apoi, la noi nici nu se mai pune problema de tratamente standard, ci doar de tratamente personalizate, în funcție de fiecare pacient în parte și afecțiunile, vârsta, greutatea, înălțimea și istoricul medical pe care îl are. Abia după ce ne sfătuim noi între noi cu atenție, revenim către pacient și familia acestuia cu soluția de tratament personalizat” continuă medicul turc.

Un alt avantaj de care se bucură pacienții care aleg să meargă în Turcia pentru tratarea cancerului îl constituie accesul la informații și cercetări medicale de ultimă oră, cu soluții moderne și non-invazive pentru pacient.

Pet CT și Genetica moleculară

„Ca să dau și două exemple care îmi vin acum în minte, ca argument la tehnologie și ultimele descoperiri, sunt Pet CT-ul și testele moleculare, care identifică mutațiile genetice, informații extrem de utile în tratarea cancerului de sân și a cancerului de tiroidă, de exemplu, însă nu numai. Fără îndoială, genetica moleculară, efectuată într-un laborator la standarde înalte, este un mare salt în evoluția medicinei actuale!

După toate acestea aș încheia într-o notă încurajatoare, și anume că nu trebuie să va speriați dacă aveți un cancer în familie   cercul de apropiați. Nu înseamnă nici este contagios și nici că îl moșteniți, iar cu cancerul se poate trăi ca și cu o boală cronică, un diabet sau tensiune mărită, iar dacă îl descoperiți din timp și îl tratați personalizat se poate trăi ani buni și să vă bucurați de viață împreună cu cei dragi”, încheie Asst.Prof. MD Tahsin Ozatli.

Schimb de doctori între Turcia și România

În completarea medicului oncolog, vine domnul director general adjunct al spitalului Liv Istinye, dr. Fatih Akpinar, mutat de curând de la Liv Ulus Hospital, unul dintre cele mai bine cotate spitale private din Turcia: „Intenția noastră este să ajutăm cât mai mulți pacienți, iar pe zi ce trece observ că vine la noi un număr din ce în ce mai mare de pacienți români în căutare de soluții. Așa că pe viitor, ne-am dori, în măsura în care există deschidere, să facem schimb de experiență între cadrele medicale din Turcia și cele din România. Adică să trimitem profesori-doctori să opereze în România, în colaborare cu clinici și spitale de acolo și viceversa, medicii români să vină și să vadă ce tehnologie avem, ce proceduri aplicăm noi aici și să organizăm echipe interdisciplinare mixte româno-turce, măcar pentru operații grele. Desigur însă, depindem de mulți factori care influențează aceste planuri”, precizează dr. Fatih Akpinar, Deputy General Manager la Liv Istinye.Cu privire la capacitatea și resursele spitalului de a le acorda pacienților români atenția și expertiza dorite, dr. Fatih Akpinar ne asigură că Liv Istinye Hospital este perfect pregătit și dornic de a-și deschide larg porțile către pacienții români:

„În decursul celor 4 ani de activitate, Liv Istinye a operat cu succes peste 8700 pacienți, tratând un număr de peste 420.000 persoane, iar cele 12 săli de operație și 94 de unități individuale de ATI constituie un mare plus al acestui spital. Știu că pacienții care vin din România au o mare frică de infecțiile nosocomiale, dar la noi nu există acest risc. Unitățile noastre de ATI sunt amenajate sub formă de rezerve individuale, în care pacientul primește tratamentul și beneficiază de procedurile necesare în intimitate, în condiții de igiena și securitate la standardele cele mai înalte, izolat de restul pacienților și de personalul medical printr-o ușă glisantă, transparentă și este supravegheat de personalul medical 24/7.

De asemenea, este bine de știut că deținem inclusiv un heliport pentru transferuri cu elicopterul, în caz de urgențe majore.” încheie dr. Fatih Akpinar, director al spitalului universitar Liv Istinye din Istanbul.

Atitudinea deschisă și profesionalismul medicilor turci sunt de necontestat. Translatorul de limbă română îi însoțește fizic și la telefon pe pacienții români pe durata șederii lor în Turcia. Transferul de la aeroport este asigurat de spital, iar cu privire la cazare și biletele de avion, pacienții primesc sprijin de la traducător și angajați ai spitalului.

Sunt mai multe spitale din Turcia către care se îndreaptă pacienții români pentru a găsi salvarea și pentru a scăpa de timpul lung de așteptare, telefoanele pentru „pile”, umilințele din propria țară și chiar malpraxis, însă spitalul Liv Istinye Istanbul are o serie de avantaje:

  • Traducătorii și managementul îți pot dedica mai mult timp, atenție și implicare, întrucât strategia spitalului include de curând și România pe lista de țări prioritare
  • Prețurile sunt mai mici decât la alte spitale private, pentru că Liv Istinye este bine dotat și are capacitatea de a-și face investigațiile proprii
  • Este spital universitar și deci este în permanență la curent cu informație de ultimă oră
  • Este înconjurat de hoteluri de 3/4 ****, la care prețul unei camere este 40-60 euro; de asemenea, se pot închiria și apartamente la 30 euro/ noapte.
  • Primești documentele deja traduse în limba engleză la externare
  • Are 94 unități de Terapie Intensiva și medici specializați care pot interveni 24/7 în situații critice.

Este adevărat că pe medicii turci îi ajută și tehnologia de ultimă oră, așa că toate aceste plusuri, combinate, vin în sprijinul găsirii celor mai rapide, mai eficiente și mai sigure soluții pentru bolnavii care vin din România să se trateze în Turcia.

Autor: Simona Ionașcu