Tag Archives: Prima TV

”Old Blacks, Rock & More Festival” – un succes deplin

Zilele trecute, Arenele Romane au fost locul de întâlnire al celor 3000 de oameni care s-au adunat cu mic, cu mare, înfruntând ploaia și începându-și minivacanța în ritmuri de rock & more. Nostalgicii de altădată și-au îmbrăcat tricourile lor negre, pregătiți de o distracție ca pe vremuri, cot la cot cu adepții noilor curente ca hip-hopul folcloric sau trap-ul cu inserturi autohtone.

Mai exact, pe 25 mai 2018, mai bine de 3000 de oameni au contribuit la prima pagină de istorie Old Blacks, Rock & More Festival, în ciuda ploii torențiale care aproape a inundat intrarea în festival, începând cu ora 16, când s-au deschis porțile.

Primii curajoși care au urcat pe scenă au fost Kunnstra, White Ash și Gramofone, trupele alese din demo-urile primite de organizatori în urma concursului inițiat cu câteva luni în urmă. Prin prezența lor artistică și soundul inedit, cele 3 trupe, care au cântat în premieră pe o scenă așa de mare, au fost pe gustul publicului avid de muzica bună.

Au urmat apoi Alin ‘Coiotu’ Dincă și colegii lui de la Trooper, care ne-au pus sângele în mișcare cu piese precum ”Tari ca munții” sau „Zi după zi”, dar și cu noutăți de pe cel mai recent album, „Stefan cel Mare-Poemele Moldovei”. Prezentatorul festivalului, Cristian Hrubaru, rocker cu state vechi atât în prezentarea evenimentelor rock, dar și a emisiunilor de radio, a urcat și el pe scenă la momentul ”Doua roți”, cântând alături de prietenii lui de la Trooper piesa preferată a motocicliștilor. După îndelungi aplauze, Trooper a revenit la bis pentru „Maturizare”, melodia lor imn, pe versuri de Tudor Gheorghe.

Un moment neașteptat de spectaculos și o revenire remarcabilă atât pe scena de la Arene, cât și în muzica românească, a fost Trupa Iedera. Debordând de forță și energie și lăsându-i pe toți surprinși, băieții de la Iedera, care au cântat împreună cu Trupa Zero, au oferit publicului un spectacol în care cu greu puteai sta deoparte. După ce au prezentat publicului variantele noi ale pieselor lansate la începuturile trupei, precum ”Romania Wow”, ”Ce bine mimezi fericirea” sau ”Am tricou cu Superman”, cireașa de pe tort a fost piesa „Lasă-mă să cresc”, care va avea în curând și videoclip.

Trupa Vița de Vie a dus distracția la următorul nivel. Adi Despot și colegii lui de trupă au incitat publicul cu piesele lor de demult, cântând împreună hiturile celor 20 de ani de activitate muzicală. Piese ca ”Ozosep”, ”Varză” și ”Sunetul mai tare” au fost fredonate la unison, vers cu vers și măsură cu măsură, de miile de spectatori veniți la Arene vineri seară pentru o porție de rock și nu numai.

Pe scena festivalului, în uralele publicului, a urcat apoi Naționala de Rock a României, așa cum i-a prezentat Cristian Hrubaru pe cei 3 artisti de la Iris. După tradiționalul salut „Bună seara, prieteni!”, Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică ne-au demonstrat incă o dată de ce istoria rock-ului românesc merită să fie scrisă în jurul lor. “Strada ta”, “Somn Bizar” și “Baby” au fost doar câteva dintre hiturile are au stârnit fiori în miile de fani adunați vineri seară la Arene.

În finalul celor 7 ore de muzică live, pe scenă au urcat cei de la Subcarpați, proiect muzical care a revoluționat definitiv percepția lumii despre folclorul românesc, aducându-l în actualitate și pozitionandu-l ca pe cel mai surprinzător și inedit experiment muzical. Îmbinând atât de magnetic noul cu vechiul, sunetul autentic românesc și curat cântat la fluier, cu trap-ul și hip-hopul, în producții cu sound internațional pe val, Subcarpați au luat publicul la dans într-un vârtej de ritmuri și metafore la care cu greu poți rezista. Remarcabile au fost și momentele de improvizație, în care Bean a trecut în revistă la microfon, pe ritmuri și în rime memorabile, toate trupele care au fost înaintea lor pe scenă în cadrul evenimentului.

Așadar, în ciuda ploii torențiale care părea să amenințe distracția de vineri seară de la Arenele Romane, prima ediție a Festivalului Old Blacks, Rock & More s-a încheiat cu succes, aducând bucurie în sufletele celor 3000 de participanți. Rând pe rând, publicul a fost încercat de emoții diverse, de la momente de nostalgie, tristețe și melancolie, la entuziasm, bucurie explozivă, admirație și chiar recunoștință.

În mod cert, după această pagină de istorie rock & more, scrisă de cele 10 trupe care au urcat pe scena Arenelor Romane, dar mai ales de publicul care le-a aplaudat, Old Blacks, Rock & More Festival va avea loc și în 2019!

Organizatorii de la Sprint Media Group și JB Parker le mulțumesc tuturor care au contribuit la acest succes!

Parteneri: OMV, Credit Agricole, Aqua Carpatica, OXO Grup, M10 Consulting Parteneri media principali: RockFM, PrimaTV Parteneri media: Agerpres, Adevărul, Media Advertising, IQool, New Global Media, alt.radio

Evenimentul a fost comunicat de HTag PR.

 

Sean Paul a fost Wow!

Miercuri, pe 23 mai, Sean Paul a oferit publicului din România cel mai spectaculos concert al primăverii, în cadrul căruia peste 4000 de fani au cântat și au dansat timp de ore întregi la Arenele Romane, într-un eveniment pe care cu siguranță nu-l vor uita vreodată.

Încălzirea a început în forță cu DJ-ii Enicute (Nigeria), JX BABA (Nigeria) și Phenom (SUA), artiști cunoscuți ai scenei dancehall internaționale, continuând în aceeași stare de spirit alături de Aly Deejay.
A urmat un performance impresionant și foarte apreciat al Simonei Nae, o voce inedită în muzica de la noi, cunoscută și pentru piesele ”Doi nebuni” și “Coji de portocale”, dar și pentru colaborările cu artiști consacrați precum trupa Sistem. Simona a încântat publicul atât cu muzica ei dar și cu outfit-ul senzual, care a transformat momentul ei intr-o apariție artistica wow.

Fly Project au făcut ca atmosfera să explodeze la Arenele Romane, publicul cântând și dansând pe tot parcursul prestației lor, care a inclus piese ca „Toca-Toca” și „Get Wet”, hit cu 50 de milioane de vizualizari pe Youtube.

Faydee, cântărețul australian născut în Liban, deja celebru de ani buni la noi și îndrăgostit iremediabil de România, a interacționat în repetate ori cu publicul, mărturisind că de fiecare dată când vine aici se simte ca acasă.

Sean Paul a urcat pe scenă la ora 21, în aplauzele și uralele de bucurie ale fanilor, începându-și show-ul cu celebra piesă „No Lie”. Timp de mai bine de o oră, cât a durat concertul superstarului jamaican, atmosfera a fost entuziastă și molipsitoare, 4000 de oameni dansand și fredonand ritm cu ritm piese celebre care nu lipsesc din playlistele de radio și de club din România, precum „We Be Burnin’”, „Ever Blazin”, „Give It Up to Me”, „Never Gonna Be The Same” sau „Temperature”.

În singurul moment de respiro, în care artistul și-a lăsat publicul să se oprească din dans, Sean Paul a mărturisit că tatăl lui este în spital și i-a rugat pe toți cei prezenți să se roage pentru sănătatea lui. Emoționat, el i-a îndemnat să își iubesca părintii și să se gândească mereu la ei: „Eu cânt aici în timp ce tatăl meu este în spital. Va cer să ne rugăm împreună pentru el! Și cred că, din păcate, nu ne gândim atât de mult cât ar trebui la părinții nostri. Haideți să fim aproape de ei! ” a încheiat Sean Paul, continuând concertul.

Cabral și Andreea Ibacka au dansat non-stop în public, iar Marius Moga, Matteo, Liviu Teodorescu, Sonny Flame, Dj Sava, George, Karmen, Nicole Cherry, Adina Buzatu, George Vintila, Roxana Ionescu și alții sunt doar o parte dintre VIP-urile care au primit ”energie bună” de la showman-ul jamaican, așa cum și-a dorit însuși artistul: „Mai importante sunt mesajele pe care le transmit, iar cele mai multe dintre ele zic să te bucuri de moment și de prezent. Muzica îmi dă o energie bună și asta încerc să dau și eu înapoi publicului”.

În concluzie, prin spectacolul de la București, demn de înscris în rândul show-urilor internaționale sub numele de ”Mad Love Europe Tour”, Sean Paul mai bifează încă un succes în Europa, următoarea sa destinație fiind UK, unde are concert sambata, pe 26 mai 2018.

Evenimentul a fost organizat de MGM Booking și Carpathia Events și comunicat de HTag PR, cu suportul Top Music Media și Vibe Records.
Parteneri media: Kiss FM și Prima TV.