Tag Archives: single

Alex Velea lansează „Partea a doua (Din vina ta)”

Dupa o vara solicitanta, in care Alex Velea a lansat doua hituri, “Tiki Taka” si  “Imi e dor” (cu Boier Bibescu), dar a facut si slalom printre concerte, activitati de promovare si evenimente diverse, si-a construit studioul si echipa, iata ca a venit si momentul mult-asteptat al lansarii piesei lui de suflet.

„Partea a doua (Din vina ta)” este un single in care a investit multe trairi amestecate, dupa cum povesteste Alex Velea, de la drama la bucurie, asteptare, dezamagire si speranta, iar inspiratia s-a materializat intr-un nou hit, despre care artistul marturiseste: “Partea a 2-a este o continuare fireasca a piesei “Din vina ta”. Deceptiile creeaza un impact puternic asupra sufletului, iar eu ma exteriorizez cel mai bine prin muzica. E un rezultat in care s-au implicat multe persoane, inclusiv cei doi coregrafi ai mei, Andrei Minea si Fofo – care este si producatorul piesei. Ii multumesc si lui Rashid pentru strofa lui criminala, cat si tuturor baietilor din Golden Boy Society, dar mai ales voua pentru ca ma apreciati si ma sustineti”, declara Alex Velea.

Rashid, artistul de care pe Alex il leaga o veche prietenie si cu care colaboreaza si in concerte, joaca rolul de povestitor, atat pe piesa, cat si in videoclip.

Nici personajul feminin negativ nu lipseste, aparand si disparand ca o Fata Morgana, dupa bunul plac al regizorului Iulian Moga, cu care artistul a mai lucrat si pentru clipuri precum “Minim doi”, “E marfa tare”, “Defectul tau sunt eu” etc.

Piesa „Partea a doua (Din vina ta)” este compusa si produsa in studiourile Golden Boy Society, unde Alex Velea a creat un hub de creatie muzicala, impreuna cu baietii lui de aur: Rashid, Mario Fresh, Lino, Jon Baiat Bun & Karie.

 

 

 

Vizi Imre cântă „Why U Warring”

Desi Vizi Imre are un repertoriu de 600 de piese, simpaticul finalist de la Vocea Romaniei (2012) si-a propus sa isi mareasca playlistul cu o noua piesa, lansand astfel “Why U warring”.

In dorinta de a-si arata solidaritatea fata de evenimentele tragice din ultima perioada din Romania, Franta, Beirut si alte colturi ale lumii, Vizi Imre s-a inchis in studio unde a compusa piesa “Why you warring” in doar doua ore.

“E trist ce se intampla in lume. Eu nu prea imi arat sensibilitatea in mod direct, ci fac asta prin piesele mele, iar prin vocea in stil reggae pe care am folosit-o in “Why U warring” vreau sa amintesc de faptul ca muzica reggae a stat la baza multor miscari de pace, e de ajuns sa ascultam “Redemption song” a lui Bob Marley”, spune Vizi despre povestea noii lui piese.

Dupa experienta de la Vocea Romaniei, Vizi Imre si-a continuat cariera muzicala atat colaborand cu studioul DeMoga Music, cat si prin lansari de single-uri alaturi de Shift (“Dupa ani si ani”) si Pacha Man (“Jamai tare vara”). Nu doar vocea plina de personalitate  reprezinta punctul forte al artistului, ci si faptul ca din repertoriul acestuia fac parte 600 de piese, cantate in zece limbi diferite, printre care engleza, franceza, spaniola, portugheza, italiana, poloneza, norvegiana etc.

Adina lansează single-ul „Noi doi”, împreuna cu un videoclip senzual

Daca in 2005 debuta in lumea muzicala una dintre cele mai de succes trupe de fete, Heaven, cu Adina Postelnicu ca voce principala, iata ca acum artista lanseaza cel de-al doilea single solo din cariera, “Noi doi”.

Cu mii de concerte la activ si single-uri ce au ocupat primele locuri in topuri (“O parte din rai”, “Pentru totdeauna”, “Du-ma pe o stea”, “Sunshine”, “Sexy Girl” etc), Adina a hotarat in aprilie 2014 sa inceapa propriul proiect solo, odata cu lansarea single-ului “Lipsa Ta”.
Dupa multe ore in studio, alaturi de producatori de succes precum Dan Andrei Deaconu, Daniel Costache si George Hora, Adina lanseaza single-ul, “Noi doi”, impreuna cu un videoclip  senzual regizat de catre Khaled Mokhtar.

Despre noul ei single, Adina marturiseste: “Sunt convinsa ca fiecare femeie se va regasi, mai devreme sau mai tarziu, in versurile acestei piese. Intr-o relație treci foarte ușor de la o stare la alta, am simtit pe propria piele aceste trairi. Cum versurile ma reprezinta in totalitate, mi s-a parut cel mai potrivit sa il aleg drept protagonist in videoclip chiar pe iubitul meu, Glance”.

Daca in urma cu cativa ani, Heaven si Glance colaborau pentru piesele „Sexy Girl” si „Good Times”, de aceasta data  simpaticul artist isi pune in valoare sex-appeal-ul in rolul de partner al Adinei, nu doar in viata privata, ci si in videoclipul “Noi doi”.

Vizi Imre cântă în germana la festivalul Oktoberfest din Nuremberg

Desi mitul contemporan spune ca ai succes doar daca piesa ta e difuzata la radio, Vizi Imre demonstreaza ca lucrurile pot sta si altfel, mai ales cand concertele atat in tara, cat si peste hotare nu intarzie sa apara.

Cu 600 de piese in repertoriu, cantate in zece limbi diferite, Vizi Imre a avut deja cantari in Belgia, Croatia, Gran Canaria, Italia, Austria etc, iar acum se adauga in portofoliu si festivalul Sibiszene-Oktoberfest din Nuremberg, Germania, unde canta pe 24 octombrie, alaturi de band-ul lui, timp de aproape doua ore atat cover-uri internationale, single-uri proprii, dar si piese in limba germana.

Mai mult, simpaticul artist care a intrat in atentia publicului larg odata cu participarea la emisiunea concurs Vocea Romaniei, in sezonul al doilea (2012), are in plan un album de zece piese, care urmeaza sa fie produs cu sprijinul admiratorilor lui din mediul online.

Numaratoarea inversa a inceput deja; pana pe 1 decembrie poti lua parte la indeplinirea planului lui Vizi aici: https://www.indiegogo.com/projects/first-album-by-vizi-needs-your-support/x/12510597#/

Liviu Teodorescu lansează single-ul „Târziu”

Pe Liviu Teodorescu il cunoastem drept un tanar artist cu piese romantice, talentat si care promite o ascensiune perseverenta si sigura in cariera muzicala. Mai stim despre el ca face parte din echipa de compozitori De Moga Music si ca, pe vremea asta, in urma cu 4 ani, i-a cucerit, prin prestatia lui live, pe toti cei 4 membri ai juriului din cadrul unei emisiuni-concurs TV.

A crescut in cadrul concursurilor muzicale, a studiat pian si vioara, a fost student la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, a jucat in seriale roluri romantice, apoi a lansat o serie de piese de care s-au bucurat fanii atat din mediul online, dar si ascultatorii de radio si telespectatorii, videoclipurile lui fiind difuzate la toate televiziunile muzicale.

Dupa prima lui piesa din cariera solo, “Electronic Symphony”, au urmat “Esti Piesa”, “Asa e dragostea” (cu Andra), “Tot ce mi-a ramas” (cu Robert Toma si Adda), “Un loc in viata ta” si “In bratele tale”, artistul contribuind substantial atat la text si la compozitia liniilor melodice, cat si la productia finala.

Pastrand aceeasi nota romantica si nostalgica, Liviu Teodorescu lanseaza acum single-ul “Tarziu”, marca DeMoga Music si Universal Music, insotit fiind de un videoclip regizat de iRonic, filmat in Bucuresti si Brasov.

Pentru prima oara, Liviu Teodorescu isi asuma in totalitate aceasta single explicand ca desi a mai compus piese pentru alti artisti, a simtit ca este momentul ca pe “Tarziu” sa fie doar el cel care isi pune amprenta, atat pe text cat si pe muzica, mai ales ca artistul declara: “Cred ca asta este cea mai sincera piesa a mea de pana acum, poate si pentru ca am pus tot sufletul meu in ea. Uneori oamenii realizeaza, abia atunci cand o pierd, ca nu au acordat suficient timp persoanei de langa ei. Ei bine, as spune ca piesa “Tarziu” ar putea fi un fel de semnal de alarma pe care il trag pentru a fi cu totii mai atenti la ce este cu adevarat important, inainte sa fie prea #Tarziu. In clipul meu este deja tarziu si doar ma plimb printre amintiri”, marturiseste Liviu Teodorescu.

 

Liviu Teodorescu, a carui cariera e in plina ascensiune, are un background artistic solid. Artistul a “flirtat” de mic cu teatrul, muzica, festivalurile si competitiile muzicale. Cele mai sonore sunt, in ultimii ani, aparitia in serialul “Pariu cu viata” (ProTV), proiectul LaLa Band, dar si talent show-ul Vocea Romaniei (sezonul I, 2011), unde Marius Moga i-a fost antrenor si in cadrul caruia Liviu Teodorescu a fost primul concurent dorit de toti cei patru jurati. De atunci, studioul DeMoga Music i-a devenit cea de-a doua casa, unde lucreaza la productii muzicale pentru artisti de top, precum Andra, What’s Up, Adda, Amna, Ruby, Alb Negru, Adriana Rusu, Adela Popescu etc.

Karie lansează „Ca atare”

Dacă pe Karie îl ştim mai ales de la single-urile “Biniditat” şi “Izabela” (feat. Skizzo Skillz) şi din colaborările cu Alex Velea, Puya, Smiley, Corina etc, în prezent face parte din echipa Golden Boy Society, sub îndrumarea lui Alex Velea.

După ce în urmă cu puţin timp lansa “N-am timp” împreună cu Puya şi Alex Velea, Karie vrea să fie luat “Ca atare”, prin single-ul produs de el alături de Soundboy.

Mai în glumă, mai în serios, Karie mărturiseşte că a simţit o schimbare odată cu atingerea pragului de 30 de ani, aşa că noul lui single “Ca atare” îl reprezintă în totalitate: “Am fost setat dintotdeauna să stau ore în şir în studio pentru a găsi acordul cel mai bun, linia potrivită şi chiar am vrut să scot o piesă reprezentativă şi de atitudine. E important ca persoanele de lângă mine să mă perceapă “Ca atare”, adică să mă ia aşa cum sunt şi să nu încerce să mă schimbe”.

Cum Karie face parte din brigada Golden Boy Society, alături de Rashid, Lino, Mario Fresh şi Jon Băiat Bun, are toată susţinerea lui Alex Velea, care spune: “Ne-am cunoscut acum zece ani şi am ajuns să lucrăm împreună în diferite studiouri, până când s-a concretizat echipa actuală de la Golden Boy Society, unde zilnic se creează linii melodice şi piese. Karie este unul dintre cei mai buni şi autodidacţi producători cu care am lucrat”.

Filmarea videoclipului “Ca atare” s-a făcut prin mai multe locuri din Bucureşti, inclusiv pe unul dintre cele mai mari stadioane din capitală, cu toate că artistul nu se declară microbist.

###

Cu primul album lansat în 2005, “Operaţiunea XXX”, sub formula VeRbal (trupă înfiinţată de Karie alături de Baboi), traseul muzical al lui Karie a fost plin de colaborări, clipul “Toată noaptea” (VeRbal feat Puya) fiind primul lor videoclip difuzat la tv şi ulterior interzis de CNA. Karie a făcut parte din echipa de producţie a mai multor piese precum “Don’t say it’s over” (Alex Velea), “Izabela” (Karie feat. Skizzo Skillz) “No Sleepin’” (Corina), “Biniditat” (Skizzo Skillz feat. Karie) şi “Altcineva” (Puya feat Cornel Ilie), cât şi a albumului “Plec pe Marte” (Smiley). Din 2014, artistul face parte din brigada Golden Boy Society, lansand alături de Alex Velea, Rashid si Jon Băiat Bun remixul pentru hitul “Izabela”.

Karie feat. Alex Velea şi Puya se luptă cu cel mai mare duşman al lor în piesa „N-am timp”

În era vitezei, în care toată lumea se plânge de lipsa timpului, Karie a făcut echipă cu Alex Velea şi Puya, cântându-ne despre una dintre cele mai uzuale expresii, “N-am Timp”.

Colaborarea dintre cei trei artişti nu este una întâmplătoare, după cum spune Karie: “Puya a fost primul artist care a crezut în mine, încă din 2005. Cu Alex am legat o prietenie în perioada în care am activat la HaHaHa Production. Îi apreciez pe ambii foarte mult şi pentru mine chiar e o onoare să îi am pe aceeaşi piesă”.

Mai mult, despre noul lui single, Karie declară: “Toată lumea se vaită de timp, dar dacă stăm bine să ne gândim, am avea timp pentru orice, mai ales dacă l-am folosi într-un mod constructiv. E clar că pierdem mai mult timp decât folosim. Pentru mine „N-am timp” este un răspuns pentru tot ce nu mă face fericit sau mai bun”.

La producţia piesei “N-am timp” şi-au pus amprenta toţi trei artiştii, fiecare compunându-şi propria strofă.

###

Cu primul album lansat în 2005, “Operaţiunea XXX”, sub formula VeRbal (trupă înfiinţată de Karie alături de Baboi), traseul muzical al lui Karie a fost plin de colaborări, clipul “Toată noaptea” (VeRbal feat Puya) fiind primul lor videoclip difuzat la tv şi ulterior interzis de CNA. Karie a făcut parte din echipa de producţie a mai multor piese precum “Don’t say it’s over” (Alex Velea), “No Sleepin’” (Corina), “Lonely Heart” (Radio Killer), “Biniditat” (Skizo Skillz feat. Karie) şi “Altcineva” (Puya feat Cornel Ilie), cât şi a albumului “Plec pe Marte” (Smiley). Din 2014, artistul face parte din brigada lui Alex Velea, Golden Boy Society, alături de Rashid, Jon Băiat Bun, Lino şi Mario Fresh.

Tabara de Muzică pe Paralela 45 promite noi hituri

In perioada 5-11 iulie, artistii, producatorii, compozitorii si textierii romani au acceptat provocarea lui Marius Moga de a-si uni din nou talentul si de a crea viitoare hituri in Tabara De Muzica de la Cheia.

Luandu-si inspiratia din experiente proprii, dar si din natura, artisti de top precum Marius Moga, Alexandra Stan, What’s Up, Adda, Elena Gheorghe, Shift, Liviu Teodorescu, dar si cei care au cunoscut de curand succesul, ca Nicoleta Nuca, Mira, Lori, Robert Toma, au completat echipa de producatori DeMoga Music, conturand in doar cateva zile peste 20 de linii melodice si idei de piese care promit sa fie hituri.

In editiile anterioare ale #TDM, desfasurate la Paltinis si la Alba Iulia, in studiourile amenajate in hoteluri, au fost scrise structure de piese, finalizate ulterior in hituri ca: “Atata timp cat ma iubesti” (Andra feat. Marius Moga), “Asa e dragostea” (Andra feat. Liviu Teodorescu), “Pe barba mea” (Marius Moga), “Miss Boboc” (Corina) etc.

Parteneri TDM 3 pe Paralela 45: Paralela 45, Vodafone, Pepsi, Noumax, DJ Superstore.


 Eveniment comunicat de HTag PR.

JerryCo lansează „N-ai tupeu”, un pamflet la adresa relaţiilor de cuplu

Cum de multe ori auzim că într-o relaţie de cuplu rolurile s-au inversat, femeia devine “locomotiva”, iar bărbatul este cel supus şi ascultător, JerryCo lansează single-ul “N-ai tupeu”, o provocare pentru ambii îndrăgostiţi.

Piesa este de fapt un pamflet, iar JerryCo ne cântă despre cum bărbaţii şi-ar dori să fie şi ei răsfăţaţi de către jumătatea lor, care uneori uită să ofere la rândul ei atenţie.

„Cred că bărbaţii ştiu că ea este şefa, dar mai visează din când în când să fie un pic mai implicată în activităţi casnice. Oricum, eu consider că fericirea constă într-un parteneriat între cei doi îndrăgostiţi, iar clipul este o caricaturizare a relaţiilor de cuplu de la noi”, mărturiseşte JerryCo.

Clipul a fost regizat de Florin Botea, cu care artistul a mai colaborat pentru “Absent nemotivat”, single-ul precedent al lui JerryCo în colaborare cu Adda.

În videoclip o putem vedea pe Alexia Țalavutis, cunoscută datorită succesului cu LaLa Band şi a filmului „Pariu cu viaţă”, care întruchipează, alături de JerryCo, personajul femeii frumoase, certată cu treburile gospodăreşti.

“Pentru rolul feminin aveam nevoie de o persoană carismatică şi imediat m-am gândit la Alexia, care a acceptat invitaţia mea de a-mi fi parteneră în clip. Plină de energie şi profesionistă, Alexia m-a ajutat să nu fiu stânjenit de unele ipostaze din clip”, adaugă JerryCo.

În ultima perioada, JerryCo a spus lucrurilor pe nume în piese ca “Aşa trec anii” feat. Proconsul, “Campion” feat. Alex Vasilache şi “Rdk-te şi fugi” în colaborare cu Gabriel Cotabiţă.

În doar două zile de la lansare, „We Wanna” a depăşit milionul de vizualizări pe Youtube

Cu succes la nivel internaţional şi multe trofee în portofoliu, Alexandra Stan şi Inna continuă să se menţină în atenţia fanilor prin lansarea noului single “We Wanna”, o colaborare cu interpretul hitului “Gasolina”, Daddy Yankee.

După cum spune şi textul, videoclipul şi piesa au ajuns în întreaga lume, depăşind deja un milion de vizualizări într-un timp atât de scurt.

Fără îndoială că „We Wanna” va intra în chart-urile internaţionale, mai ales că şi numeroasele comentarii de pe YouTube la videoclip vin de la fani din diferite colţuri ale lumii, din Asia, USA, Africa, Brazilia, Argentina şi Europa.

 În Grecia, Lariss este mai iubită decât Ellie Goulding și Major Lazer

În preajma lansării celui de-al doilea single, Lariss încă se menține în topuri cu prima ei piesă, “Dale Papi”, care a stat pe locul 1 în Shazam câteva săptămâni la rând, fiind cea mai căutată piesă în România, atunci când a început să fie difuzată la radio. De altfel, tot „Dale Papi” a bătut și recordul de difuzări în playlist-urile de radio fiind, o perioadă de câteva săptămâni, cel mai ascultat dintre hituri.

În mod firesc, nici concertele internaționale n-au întârziat să apară, artista cântând în ultimele luni în Monaco, Paris, Chișinău și Istanbul.

Încet-încet, frumoasa brunetă și-a propus să cucerească toate clasamentele muzicale europene. Astfel, în această săptămână, “Dale Papi” se poziționează pe primul loc în Topul Internațional al postului Radio 1 din Grecia, clasament care conține 40 piese. Mai mult, se pare că în preferințele elenilor, româncă noastră Lariss i-a surclasat cu “Dale Papi” pe Ellie Goulding cu “Love Me Like You Do” și pe Major Lazer & DJ Sneak feat Mo cu “Lean On”.

Pe lângă faptul că dansează și cântă bine, Lariss petrece ore bune în studio, compunând, alături de colegii ei, Shift și David Ciente, single-uri pentru artiști de top din România. Așa cum este de așteptat, artista pregătește în prezent o nouă producție muzicală, chiar mai promițătoare decât “Dale Papi”, care va fi lansată în curând, împreună cu un videoclip la fel de sexy ca cel de debut.

Boier Bibescu a schimbat mireasa pentru „Îmi e dor”, dar a păstrat naşii celebri – Alex Velea şi Antonia

Chiar dacă în urmă cu o lună Boier Bibescu a spus “Da” în mod oficial, artistul a intrat atât de mult în starea de petrecere încât a recreat unele momente speciale din propria nuntă pentru videoclipul noului lui single, “Îmi e dor”, un featuring cu Alex Velea.

În regia lui Dan Petcan, clipul ne arată cum tradiţia poate fi schimbată, aşa că dacă eram obişnuiţi cu ideea că mireasa este cea furată, de data aceasta, cel răpit a fost Boier Bibescu. “Vinovat” de acest lucru este chiar Alex Velea care, pe lângă prieten vechi şi colaborator pe plan profesional, este şi naşul de cununie al lui Boier Bibescu.

Despre noul lui single şi clip, în care apare şi Antonia, naşa de cununie a artistului, Boier Bibescu mărturiseşte: “Videoclipul redă o parte din viaţa mea, mai ales că am inserat cel mai important moment de până acum, nunta. Ne-am distrat foarte tare la filmări, însă îmi pare rău că soţia mea nu a putut fi acolo, dar a lipsit motivat. Bebeluşul nostru este mult mai important.”

Încântat de colaborarea pe care o aştepta de ceva vreme, Alex Velea spune despre povestea clipului: “Acest videoclip îţi aduce vara în casă, te bucură şi îţi reaminteşte că viaţa e frumoasă.”

Pentru a reda cât mai mult din atmosfera de party care a avut loc la nunta oficială, Boier Bibescu a filmat videoclipul chiar în acelaşi loc unde s-a desfăşurat nunta cu Alina, soţia lui, mai precis la Reyna Events.