Tag Archives: Stage Academy by Lora

Lora a deschis Stage Academy

Lora a deschis porțile Stage Academy pentru un nou an școlar. Pe 10 octombrie, într-un cadru festiv, artista și o parte dintre colaboratorii ei s-au adunat la sediu din Bulevardul Pipera 4C.

Ami, Adda, Alina Eremia, Cristina Spătar, Raluka, Liviu Teodorescu, Sergiu Ferat, Dominique si Triplu Sec, Irina Rimes și restul invitaților au avut parte de o demonstrație surprinzătoare de talent și hotărâre din partea celor 4 artiste, cursante ale școlii, care au delectat publicul cu un mini-concert, transmis live de Lora pe pagina ei de Facebook.

Carmen Garcia, Letiția Gheorghe, Francesca Nicolescu și Laura Rotaru au fost prezentate invitaților de Anda Dimitriu, profesoară de canto în cadrul Academiei, care a trecut și ea, la rândul ei, prin urcușuri și coborâșuri în drumul ei către succes.

Lora a prezentat secțiunile de canto, pian, chitară și dans ale școlii și i-a încurajat pe micii artiști să nu se dea bătuți în drumul lor către succes.

Nu au lipsit nici susținătorii adolescenți, cum ar fi Olga Verbitchi sau vloggerita Iuliana Beregoi, cu care Lora pregătește o colaborare pe termen lung la școala vocațională în care urmează să organizeze periodic workshop-uri cu cursanții, împreună cu alți colegi de breaslă.

Seara s-a incheiat cu îmbrățișări, selfie-uri și promisiunea ca Lora și familia ei de prieteni din showbiz să-și extindă rândurile și să facă tot mai multe evenimente împreună cu copiii talentați și creativi.

Evenimentul a fost organizat de HTag PR pentru Stage Academy.