Tag Archives: Trupa Zero

”Old Blacks, Rock & More Festival” – un succes deplin

Zilele trecute, Arenele Romane au fost locul de întâlnire al celor 3000 de oameni care s-au adunat cu mic, cu mare, înfruntând ploaia și începându-și minivacanța în ritmuri de rock & more. Nostalgicii de altădată și-au îmbrăcat tricourile lor negre, pregătiți de o distracție ca pe vremuri, cot la cot cu adepții noilor curente ca hip-hopul folcloric sau trap-ul cu inserturi autohtone.

Mai exact, pe 25 mai 2018, mai bine de 3000 de oameni au contribuit la prima pagină de istorie Old Blacks, Rock & More Festival, în ciuda ploii torențiale care aproape a inundat intrarea în festival, începând cu ora 16, când s-au deschis porțile.

Primii curajoși care au urcat pe scenă au fost Kunnstra, White Ash și Gramofone, trupele alese din demo-urile primite de organizatori în urma concursului inițiat cu câteva luni în urmă. Prin prezența lor artistică și soundul inedit, cele 3 trupe, care au cântat în premieră pe o scenă așa de mare, au fost pe gustul publicului avid de muzica bună.

Au urmat apoi Alin ‘Coiotu’ Dincă și colegii lui de la Trooper, care ne-au pus sângele în mișcare cu piese precum ”Tari ca munții” sau „Zi după zi”, dar și cu noutăți de pe cel mai recent album, „Stefan cel Mare-Poemele Moldovei”. Prezentatorul festivalului, Cristian Hrubaru, rocker cu state vechi atât în prezentarea evenimentelor rock, dar și a emisiunilor de radio, a urcat și el pe scenă la momentul ”Doua roți”, cântând alături de prietenii lui de la Trooper piesa preferată a motocicliștilor. După îndelungi aplauze, Trooper a revenit la bis pentru „Maturizare”, melodia lor imn, pe versuri de Tudor Gheorghe.

Un moment neașteptat de spectaculos și o revenire remarcabilă atât pe scena de la Arene, cât și în muzica românească, a fost Trupa Iedera. Debordând de forță și energie și lăsându-i pe toți surprinși, băieții de la Iedera, care au cântat împreună cu Trupa Zero, au oferit publicului un spectacol în care cu greu puteai sta deoparte. După ce au prezentat publicului variantele noi ale pieselor lansate la începuturile trupei, precum ”Romania Wow”, ”Ce bine mimezi fericirea” sau ”Am tricou cu Superman”, cireașa de pe tort a fost piesa „Lasă-mă să cresc”, care va avea în curând și videoclip.

Trupa Vița de Vie a dus distracția la următorul nivel. Adi Despot și colegii lui de trupă au incitat publicul cu piesele lor de demult, cântând împreună hiturile celor 20 de ani de activitate muzicală. Piese ca ”Ozosep”, ”Varză” și ”Sunetul mai tare” au fost fredonate la unison, vers cu vers și măsură cu măsură, de miile de spectatori veniți la Arene vineri seară pentru o porție de rock și nu numai.

Pe scena festivalului, în uralele publicului, a urcat apoi Naționala de Rock a României, așa cum i-a prezentat Cristian Hrubaru pe cei 3 artisti de la Iris. După tradiționalul salut „Bună seara, prieteni!”, Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică ne-au demonstrat incă o dată de ce istoria rock-ului românesc merită să fie scrisă în jurul lor. “Strada ta”, “Somn Bizar” și “Baby” au fost doar câteva dintre hiturile are au stârnit fiori în miile de fani adunați vineri seară la Arene.

În finalul celor 7 ore de muzică live, pe scenă au urcat cei de la Subcarpați, proiect muzical care a revoluționat definitiv percepția lumii despre folclorul românesc, aducându-l în actualitate și pozitionandu-l ca pe cel mai surprinzător și inedit experiment muzical. Îmbinând atât de magnetic noul cu vechiul, sunetul autentic românesc și curat cântat la fluier, cu trap-ul și hip-hopul, în producții cu sound internațional pe val, Subcarpați au luat publicul la dans într-un vârtej de ritmuri și metafore la care cu greu poți rezista. Remarcabile au fost și momentele de improvizație, în care Bean a trecut în revistă la microfon, pe ritmuri și în rime memorabile, toate trupele care au fost înaintea lor pe scenă în cadrul evenimentului.

Așadar, în ciuda ploii torențiale care părea să amenințe distracția de vineri seară de la Arenele Romane, prima ediție a Festivalului Old Blacks, Rock & More s-a încheiat cu succes, aducând bucurie în sufletele celor 3000 de participanți. Rând pe rând, publicul a fost încercat de emoții diverse, de la momente de nostalgie, tristețe și melancolie, la entuziasm, bucurie explozivă, admirație și chiar recunoștință.

În mod cert, după această pagină de istorie rock & more, scrisă de cele 10 trupe care au urcat pe scena Arenelor Romane, dar mai ales de publicul care le-a aplaudat, Old Blacks, Rock & More Festival va avea loc și în 2019!

Organizatorii de la Sprint Media Group și JB Parker le mulțumesc tuturor care au contribuit la acest succes!

Parteneri: OMV, Credit Agricole, Aqua Carpatica, OXO Grup, M10 Consulting Parteneri media principali: RockFM, PrimaTV Parteneri media: Agerpres, Adevărul, Media Advertising, IQool, New Global Media, alt.radio

Evenimentul a fost comunicat de HTag PR.

 

Două noi trupe la ”Old Blacks, Rock & More”: Iris și Trooper

La sugestia fanilor şi pentru a completa line-up-ul festivalului ”Old Blacks, Rock & More”, organizatorii de la Sprint Media si JB Parker au decis să mai invite două trupe foarte iubite de publicul de la noi. Aşadar, alături de Subcarpaţi, Viţa de Vie, Iedera şi Trupa Zero, la evenimentul programat pe 25 mai, la Arenele Romane, vor mai urca pe scenă IRIS şi Trooper.

Manifest ne-a făcut să privim cu respect realizările trecutului și ne-a dat impulsul de a păși cu încredere către viitor, eliberați de prejudecăți sau temeri”

După o pauză discografică de peste cinci ani, IRIS revine cu “Manifest”, un melanj de clasic și nou, o piesă cu un sound inedit şi cu un puternic mesaj social. Single-ul, al cărui videoclip este regizat de Alex Ceaușu, redă în imagini problemele actuale, atât din țară, cât și de peste hotare.

Este manifestul fiecăruia dintre noi. Ne dorim ca mesajul piesei să motiveze cât mai multe suflete, pentru că, așa cum și noi ne-am regăsit în povestea acestei piese, cu siguranță așa se vor regăsi milioane de români care, în ciuda tuturor greutăților de tot felul, reușesc încă să vadă frumusețea vieții în lucrurile mărunte.” spune Cristi Minculescu despre noul single al trupei.

Istoria discografică a trupei IRIS începe în 1984, odată cu lansarea albumului Iris I. Următorul, Iris II, este cunoscut în primul rând pentru “Strada ta”, una dintre cele mai de succes piese ale trupei. A urmat apoi o lungă istorie muzicală, cu 16 albume lansate, zeci de hituri și o serie interminabilă de concerte, în ţară şi peste hotare. De-a lungul timpului, Iris a colaborat cu artiști precum Uriah Heep, Felicia Filip, Dan Bitman şi Puya.

Trooper a luat naştere în 1995 în Târgovişte. În cei peste 20 de ani de activitate, trupa a lansat opt albume de studio şi a susţinut peste 600 de concerte. De-a lungul timpului, Trooper a colaborat cu Blaze Bayley (ex Iron Maiden) şi a urcat pe scenă alături de nume mari, precum Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy, The Cult, Rasmus sau Malmsteen.

O altă trupă din line-up-ul ”Old Blacks, Rock & More” este Subcarpați, proiectul muzical care a revoluționat percepția românilor despre folclor și care împleteşte în mod inedit horele și doinele românești cu hip-hop-ul, trapul, dubstep-ul și sound-uri electro.

Nu putea lipsi din festival cea mai populară trupă de rock alternativ de la noi, Vița de Vie. În premieră pentru fani, pe 25 mai, la ”Old Blacks, Rock & More”, VDV va cânta piese de pe viitorul material discografic, ”Şase (-)”, inclusiv noul lor single, care se va lansa în luna martie 2018.

După o pauză de aproape 16 ani, Iedera revine pe scena rockului alternativ cu un setlist care va conține piese lansate în anii 2000, precum ”Am tricou cu Superman” sau ”Mai tare ca maneaua”, dar şi piese noi care se vor regăsi pe cel de-al doilea album al trupei, care va fi lansat în acest an.

Alături de Iedera va urca pe scenă şi trupa Zero, înființată în urmă cu 11 ani, care a mai colaborat de-a lungul timpului cu nume importante din industria muzicală româniească, printre care Andra, Fly Project, Marius Moga sau Alexandra Stan.

Old Blacks, Rock & More” este un adevărat maraton muzical, care, pe parcursul a peste 7 ore de concerte live, îşi doreşte să aducă pe aceeași scenă trupe din toate zonele de preferințe, pe gustul celor care vor să retrăiască momente de nostalgie alături de idolii adolescenței lor şi să audă piesele noi lansate de acestea.

Festivalul este organizat de Sprint Media Group și GB Parker și comunicat de HTag PR. Până la data de 4 martie 2018 vă puteţi achiziţiona biletele cu 49 de lei de pe iabilet.ro.