Ziua Păcălelilor, pseudonimul dat zilei de 1 aprilie, este renumită pentru farsele şi păcălelile pe care şi le fac prietenii între ei. Chiar dacă sărbătoarea datează încă din Evul Mediu, aceste obiceiuri s-au păstrat şi în zilele noastre, iar artiştii HTag PR nu au scăpat fără a fi păcăliţi, dar au avut grijă să facă şi ei, la rândul lor, farse celor apropiaţi.
Liviu Teodorescu a tras o mare sperietură, când unul dintre prietenii lui s-a gândit să-i mute maşina de la locul ei: “Eram la cumpărături cu nişte prieteni şi la un moment dat unul din ei îmi zice că şi-a lăsat portofelul la mine în maşină. Inocentul de mine i-a dat cheia să îşi ia omul portofelul. La ieşire, în parcare, au zis că rămân ei cu cărucioarele la intrarea în magazin, ca să vin eu cu maşina, să punem cumpărăturile. Dupa ce m-am învârtit prin parcare vreo jumătăte de oră, cu gândul că poate sunt eu imprăstiat si am uitat unde am parcat, am vrut să sun la poliţie, dar băieţii au tot insistat să o mai căutam. La un moment dat, m-am prins. Prietenul ăsta bun al meu mutase maşina pe alt loc. Ba mai mult, complotaseră toţi! Mi-am luat-o frumos, nimic de zis, ba chiar m-am hotărât să fac şi eu farsa asta altora.”
Shift are ce povesti, mai ales că cea mai mare farsă a primit-o din partea unui vecin, care l-a păcălit la vârsta copilăriei: “Când eram puştan, prin clasa a III-a, mi-a zis un vecin că în spatele curţii la bunica mea este o comoară. Credul, l-am luat cu mine pe cel mai bun prieten şi ne-am apucat să săpăm, cu spor chiar J)) Am săpat vreun metru adâncime şi n-am dat de nicio comoară. Când şi-a dat seama că noi săpăm de zor şi deja se citea dezamăgirea pe feţele noastre, a venit şi ne-a spus că e o glumă. Cred că a vrut să ne înveţe care-i treaba cu munca pământului.”
Lariss a povestit cu zâmbetul pe buze o păcăleală pe care a pus-o la cale la vârsta de 17 ani, nu oricui, ci unui vameş: “Cântam în corul bisericii. Eu şi colegii mei eram bunicei şi aveam concerte prin multe locuri, inclusiv în afara ţării. Tin minte că ne pregăteam de vreo lună pentru câteva evenimente pe care trebuia să le susţinem în Olanda. Pentru a putea pleca, aveam nevoie de procură de la mama mea pentru ca eram minoră, însă, emoţionată si în graba împachetării, am uitat-o acasă. Mi-am dat seama dar abia pe drum, nu mai era cale de întoarcere, asa că mi-am propus să-mi încerc norocul. M-am machiat pentru prima dată să par puţin mai matură… şi i-am aşteptat pe vameşi să ne controleze. Aveam în cap că trebuie să joc teatru. A venit în cele din urmă şi vameşul, care a văzut în buletin că nu-s majoră, mi-a cerut procura, iar eu mi-am intrat în rol: “Imediat, staţi puţin că n-o găsesc”. Caut ce caut, mă fac că nu o găsesc, mă prefac că o sun pe mama şi îi propun să vorbească cu vamesul la telefon. Imi tremurau genunchii de emoţie si inima îmi bătea tare, mai aveam un pic si plangeam. Vamesului i s-a facut milă, dar tot m-a certat: “Nu vorbesc cu nimeni. Să fie ultima dată cand se întâmplă aşa ceva!”. M-a lasat intr-un final sa trec”.
Septimiu, solistul trupei The dAdA, a fost păcălit chiar de mama lui, care i-a pregătit o farsă de 1 aprilie mai din timp: “Intr-o dimineaţă primesc un telefon de la maică-mea în care mă întreabă ce mai fac şi cum îmi mai este, după care îmi spune că ar vrea să mă vadă, că ea e la sora mea acasă şi ca mă aşteaptă să bem cafeaua împreună. Nu îmi venea să cred că a ajuns în Bucureşti şi nu m-a anunţat nimeni. După care mă îmbrac, ies din casă, însă am avut o presimţire că ceva nu e în regulă. Am sunat-o pe sor-mea cu gândul să mă iau de ea că nu m-a anunţat si pe mine că a venit mama în Bucureşti. Bineînteles că a început să radă în hohote. Era şi ea complice la farsa mamei, care de fapt era acasă, la Humuleşti”.
Mărturisirile “vinovate” cu farse de 1 aprilie continuă cu Loredana Cavasdan, una dintre cele două soliste din trupa Life On Mars, care a dezvăluit: “Acum 2 ani, de 1 aprilie, am pus o prietenă să-l sune de pe telefonul meu pe prietenul meu de atunci, spunând că a găsit telefonul într-o cabină de probă dintr-un magazin şi că îi place mult cum arată şi de aceea nu vrea să îl înapoieze. A ţinut ‘circul’ ăsta o perioadă până el s-a enervat. Atunci i-am luat prietenei mele telefonul din mână şi l-am anunţat că e 1-0 pentru mine”.
Sebastian Muntean, vocalistul trupei Roads, îşi aduce aminte o întâmplare din copilărie în care, cu siguranţă, toate persoanele cu fraţi se vor regăsi: “Când eram copii, eu şi fratele meu împărţeam acelaşi computer, era bătaie (la propriu) pe cine se joacă la calculator. Astfel, într-o zi, mă certasem cu fratele meu, Maximilian, pe această temă. După ce l-am sâcâit destul timp, a cedat nervos şi mi-a dat o palmă. Moment în care am ieşit din cameră. M-am dus direct spre trusa de machiaj a mamei. Am găsit culoarea potrivită şi m-am învineţit bine de tot la ochi. Apoi m-am întors lângă el, m-am aşezat cu faţa la calculator în stânga lui şi am aşteptat să observe. Când m-a văzut vineţiu, a făcut ochii mari şi am simţit cum i se opreste respiratia pentru o secundă. Evident nu se gândea la mine, ci la bătaia pe care urma să şi-o ia de la tata:)) Nici până acum nu m-a iertat:))”.
Andrei Ştefănescu de la Alb Negru a păţit-o şi el, a fost păcălit şi a şi făcut farse prietenilor: “Când aveam 13-14 ani şi uitasem de ziua de 1 aprilie, unul dintre prietenii mei din copilărie a sunat la uşă, spunându-mi că a luat foc blocul la parter:))) L-am crezut, evident. Dar şi eu am făcut farse, îmi amintesc de una în mod special, când i-am spus unui prieten că sunt la spital şi el s-a dus acolo să mă viziteze J”
De cealaltă parte, Kamara a pătit-o şi el rău de tot, după cum povesteşte: “Cea mai tare farsă mi-a fost făcută de către cei de la emisiunea „Noaptea Erorilor”. În acea farsă, eram invitat să particip la un casting pentru un film al lui Pedro Almodovar, pe care eu îl admir. Am trecut prin fel şi fel de probe, de la dans rumba în chiloţi, la o păruială cu o actriţă , până la mers pe picioroange. Nu am bănuit nimic şi am gustat farsa din plin :))))”
Adriana Rusu s-a dus cu gândul tot la copilărie, când fratele ei mai mic a vrut să-i facă o farsă: “Îmi amintesc că pe la 10 ani, eu aveam bicicletă, iar fratele meu mai mic, o tricicletă. Invidios pe bicicleta mea, a luat-o să o ascundă, numai că eu l-am văzut şi am aruncat cu el după o piatră, cam mare ce-i drept. Lovitura a fost atât de puternică, încât fratele meu a ajuns la spital, cu capul spart. Dacă lui nu i-a ieşit farsa, eu l-am lăsat cu semn în frunte pentru totdeauna :D”.
