Tag Archives: Celelalte Cuvinte

De ziua lui Nicu Covaci, Sublime România anunță Phoenix la ”Ca pe vremuri 2”

”Ca pe vremuri”, povestea rock ce-ți face poftă de o distracție de pomină, se anunță din nou promițătoare. Ca și anul trecut, tot pe 15 iunie și tot la Arenele Romane, concertul-maraton care ne aduce amintirile înapoi și ne adună prietenii de pe vremuri în fața unei muzici care în adolescență scotea din noi toate emoțiile posibile, promite o seară cel puțin la fel de ”la inălțime” ca în 2017, când au urcat pe aceeași scenă Compact, Iris și Holograf.

Anul acesta, organizatorii de la Sublime România au ales să își bazeze alegerile pe propunerile publicului, astfel încât concertului ”Ca pe vremuri 2” va reuni 3 nume iubite, votate și cerute de rockerii din toată România.

Prima trupă, care a a fost anunțată deja de săptămâna trecută, a fost Celelalte Cuvinte. Amintirea unor hituri ca ”Se lasă rău”, ”Dacă vrei” sau ”Iarba prin păr” stârnesc în continuare fiori și deschid pofta de a retrăi momente sublime din trecut.

Cea de-a doua trupă pe care organizatorii o anunță astăzi este Phoenix. Legendă incontestabilă a rock-ului românesc, Nicu Covaci și colegii săi de trupă vor reveni la Arenele Romane la un an după un show greu de uitat, cu o încărcătură personală aparte. Anul trecut, fix pe vremea aceasta, Nicu Covaci își sărbătorea ziua de naștere, dar și 55 de ani de activitate Phoenix, printr-un concert pe scena Arenelor, în cadrul căruia au cântat și invitați de suflet ai trupei, precum Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Roman Iagupov (Zdob și Zdub), A.G. Weinberger, Trooper, Bodo (Proconsul), Eugen Mihăescu și Gabi Gurită Nicolau (Krypton) etc.

Prețuind tradiția și constanța, formația Phoenix a menținut, timp de 55 ani, valorile pe care le promovează și în cântecele lor: creativitatea, educația și responsabilitatea.

De aceea, cu mic cu mare, cu siguranță generații întregi vor veni să-i revadă cu drag pe cei ce-au marcat, decenii la rând, direcția rock-ului în România.

Deci, pe 15 iunie 2018, adevărații rockeri își dau întâlnire la Arenele Romane, într-un eveniment care promite bucurie, entuziasm, împlinirea sau vindecarea dorurilor de altădată și, cu siguranță, revelație pentru cei care nu i-au văzut niciodată într-un concert pe trendsetterii de altădată, influenceri autentici ai unei muzici consistente, cu mesaj și valoare, care a rămas în timp drept reper pentru noile tendințe de azi. Evenimentul este organizat de Sublime România și comunicat de HTag PR. Biletele se găsesc pe iabilet.ro.

Ca pe vremuri 2. O nouă pagină de istorie rock!

Anul trecut, pe vremea asta, se pregătea încă o pagină de istorie rock, prin revenirea spectaculoasă pe aceeași scenă a celor 3 trupe care ne-au vrăjit și ne-au călăuzit copilăria și adolescența: Compact, Iris și Holograf. Peste 5000 de oameni au râs, au plâns și au cântat cu nostalgie și entuziasm hituri celebre ale trupelor lor favorite, generații întregi au simțit emoția regăsirii stărilor, dar și prietenilor din copilărie, mai ales că spectacolul „Ca pe vremuri” a fost un bun prilej pentru reunirea rockerilor de altădată, deveniți între timp adulți responsabili și cu copii adolescenți la rândul lor.

Anul acesta, organizatorii de la Sublime România vor să repete istoria și pregătesc, tot pentru data de 15 iunie și tot la Arenele Romane, cea de-a doua ediție de la  „Ca pe vremuri”.

Neașteptată, dar binemeritată și primită cu bucurie de public, a venit vestea că Celelalte Cuvinte este prima trupă care își anunță participarea la unul dintre cele mai tari evenimente rock ale anului, ”Ca pe vremuri”.

Lansată în anii 80, trupa Celelalte Cuvinte  s-a lipit de sufletul fanilor nu doar datorită metaforelor și muzicalității deosebite, ca în „Iarbă prin păr”, „Un sfârșit e un început” sau „Fără cuvinte”, (în care un aport semnificativ îl are și talentul de actor al lui Florian Pittiș), dar și pentru unicele solo-uri de chitară și tobe  într-un pur heavy-metal ca în „Se lasă rău”. Prin albumul „Ispita”, orădenii de la Celelalte Cuvinte pare că i-au împăcat și pe fanii care îi iubeau pentru poezia deosebită din melodiile mai vechi, dar și pe rockerii înverșunați, obișnuiți să facă pogo pe piesele de pe albumul „Armaghedon”.

Celelalte Cuvinte cântă despre dor, emoții și dureri adevărate, în interpretări unice și cu timbrul inconfundabil al vocii lui Călin Pop, stârnind amintiri de neuitat în sufletul fanilor de altădată, care o considera „cea mai originală și cea mai tare trupă de rock românească”, în comentariile de pe Youtube.

Păstrându-și componența neschimbată timp de 35 ani și stând departe de cancanuri și conflicte, trupa Celelalte Cuvinte și-a câștigat locul unic în inimile rockerilor români.

Pe 15 iunie 2018 avem șansa să trăim din nou momente istorice la Arenele Romane, demne de arătat noilor generații de rockeri.  Cum poezia se poate armoniza perfect cu heavy-metalul, emoția, amintirile și noutatea, vom vedea intr-un spectacol de mai bine de 5 ore de rock adevarat, ”ca pe vremuri”. Ca si anul trecut, evenimentul este organizat de Sublime Romania și comunicat de HTag PR.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro.