Tag Archives: dragoste

Holograf a lansat un nou hit: „Deschide-mi inima”

La un an de la aparitia albumului “Life Line”, trupa Holograf mai lanseaza un hit! Aleasa de fani pentru a fi single, piesa „Deschide-mi inima” se incadreaza in stilul autentic Holograf, cantand despre iubire, dor si implinire.
In cadrul unei atmosfere prietenesti, pusa la cale de HTag PR si Sublime Romania, trupa Holograf a cantat acest single in premiera in fata unui public format din jurnalisti, bloggeri si oameni din culisele lumii muzicale romanesti, in Garajul Europa FM, in cadrul emisiunii „Desteptarea”.

Iulian Vrabete, compozitorul hitului „Deschide-mi inima”, povesteste: “Cantecul “Deschide-mi inima” este o pledoarie pentru regasirea sentimentelor, pentru redescoperirea dragostei. E un indemn pentru fuga de monotonie, pentru nevoia de a cauta mereu fericirea, iar daca un cantec ne face sa visam, batalia este deja castigata”.


La 38 de ani de cariera, dupa 18 albume si peste 40 hituri cantate in playlisturile de radio, concerte publice si private, iata ca laitmotivele muzicii Holograf raman tot dragostea si inima, spre bucuria publicului care o pastreaza pe loc fruntas la categoria trupe pop rock romanesti de calitate. De-a lungul timpului, Holograf a avut și o serie de colaborări cu artiști de succes din muzica actuala romaneasca, precum Angela Gheorghiu, Antonia, Tudor Chirilă, Alexandra Ungureanu, Mircea Baniciu și alții.

Componenta Holograf:
Edi Petrosel (tobe)
Tino Furtuna (clape)
Dan Bittman (voce)
Iulian Vrabete (bass)
Romeo Dediu (chitara)

 

Mario Fresh ne-o prezintă pe „Fata de la metrou” (lyric video)

La doar 15 ani, Mario Fresh poate spune că şi-a croit deja un drum în lumea muzicală, având în palmares numeroase trofee şi premii de la concursuri de specialitate, dar şi single-uri de milioane de vizualizări pe YouTube.

Sub îndrumarea lui Alex Velea, fiind unul dintre “copiii de aur” ai casei de producţie Golden Boy Society, Mario Fresh lansează o nouă piesă, “Fata de la metrou”, în care ne cântă despre dragostea la prima vedere: “Eu sunt la vârsta curiozităţii şi a primelor experienţe, aşa că imediat mă entuziasmez când îmi place ceva. Chiar mi s-a întâmplat să îmi placă de o fată fără să ştiu prea multe despre ea, ştiţi cum e cu atracţiaJ”.

„Îl ştiu pe Mario de la Smiley, pe vremea aia avea 8 ani. Mi-a zis că a cunoscut un copil minune, care cântă cu floricele de RnB „d-ăla supărat” şi că trebuie neapărat să-l cunosc şi să îl ajutăm. M-a convins încă din prima clipă de ce e atât de special. De atunci avem o poveste frumoasă pe care sper s-o vedeţi pas cu pas cum evoluează de-acum încolo. Avem un drum de pavat cu succes împreună, mai ales că Mario are calităţi vocale excepţionale, arată bine şi are carismă”, încheie Alex Velea.

Pentru noul lui single, “Fata de la metrou”, Mario Fresh a scris versurile alături de Alex Velea, Rashid şi Karie, cei care au semnat şi muzica, iar Karie şi Soundboy au produs piesa.

Cum se află în perioada schimbărilor, artistul a renuntat la numele de Fresh Kid, pseudonim sub care şi-a făcut debutul cu “N-ai scoala…e nasol” şi a devenit Mario Fresh in 2014, nume sub care a lansat piesa “Am ramas cu gandul la tine”, care a depăşit deja 8 milioane vizualizări pe YouTube.

The dAdA lansează un colind sub forma unei piese de dragoste

Crăciunul se apropie cu paşi repezi, aşa că trupa The dAdA şi-a propus să aducă zăpada în orice loc ne-am afla prin titlul noului single, “Fulgi de nea”.

Cei patru membri ai trupei, mai rebeli de felul lor, vor să-şi arate şi latura sensibilă, care până acum au ţinut-o ascunsă.

Băieţii dau startul, astfel, unei noi direcţii pe care o ia trupa The dAdA, mai precis, artistii vor să cânte piese de dragoste, iar single-ul “Fulgi de nea” pregăteşte drumul pentru viitorul single, care va fi un feat. cu o cântăreaţă de top din România.

Până când va apărea următoarea piesă, trupa The dAdA declară despre “Fulgi de nea”:

“În perioada asta a anului, ar trebui să uităm de griji, de probleme şi de stres şi să fim conectaţi mai mult pe plan emoţional cu toţi cei din jurul nostru. Credem că un cântec de dragoste sub forma unui colind surprinde cel mai bine starea de spirit a Crăciunului, o sărbătoare a familiei şi a sentimentelor frumoase. În plus, acesta este cadoul nostru pentru cei care ne sunt aproape. “Fulgi de nea” este un cântec de dragoste perfect pentru a fi ascultat în braţele persoanei iubite, la o cană de vin fiert.”