Tag Archives: Narcisa Suciu

Dublu concert simfonic cu Alexandra Ușurelu la TNB

Lacrimi de emoţie pe obrajii spectatorilor, bun simț și o mare ușurință în a exprima sentimente din partea Alexandrei Uşurelu, acestea au fost highlight-urile celor două concerte simfonice ”Am să fiu eu casa ta”, susținute luni seară pe scena Sălii Mari a TNB, ce au deschis turneul național cu același nume.

1900 de oameni au putut urmări cea mai recentă și mai mare producție de până acum a artistei indie, cunoscută pentru calitatea spectacolelor sale. Este al treilea an consecutiv în care Alexandra Uşurelu pune în scenă cu mare succes un concert într-o sală mare de teatru din Bucureşti.

Datorită faptului că biletele pentru primul concert stabilit s-au vândut în scurt timp, Alexandra a decis să susțină un al doilea spectacol în aceeași seară, împreună cu Muse Orchestra, condusă de dirijorul Tiberiu Oprea. Alexandra a cântat atât melodiile de pe primul său album, cât și 6 cântece noi, ce se vor regăsi pe următorul ei album, programat a fi lansat în toamna acestui an.

foto Ciprian Sauca

Timp de peste 90 de minute, Alexandrei Ușurelu a fost ”casă” pentru spectatorii săi, în cadrul unui concept de spectacol cu adevărat puternic. Cântecele orchestrate simfonic de Bobby Stoica au fost susținute de o scenografie impresionantă, cu multe elemente surprinzătoare de design românesc, puse la dispoziție de www.dizainar.ro. Les Ateliers Nomad, unii dintre cei mai apreciați artiști video ai momentului, au creat o poveste vizuală solidă, ce a susținut din plin spectacolul.

Narcisa Suciu, prezentă în România special pentru această ocazie, a fost invitata Alexandrei în cele două spectacole, iar împreună au cântat două melodii, una dintre ele, ”Teama”, scrisă de Bobby Stoica, fiind în primă audiție. Tot pentru prima oară a fost prezentată publicului și una dintre cele două melodii cântate împreună cu excepționalul chitarist de blues, finalist al unui concurs cunoscut de talente, Alex Muşat.

foto Vali Greceanu_04

După succesul de luni seară, Alexandra Ușurelu va porni în turneul cu același nume, susţinând spectacole cu orchestră de cameră și band în mai multe orase din țară: la Iași pe 14 februarie, la Cluj-Napoca pe 1 martie, la Timișoara pe 11 martie și la Constanța pe 6 aprilie 2017.

Biletele sunt disponibile online pe: www.iabilet.ro, www.eventim.ro și la distribuitorii autorizați din fiecare oraş.

Parteneri: Dizainar.ro, Solaris, Aqua Carpatica, ceaiul Théssa, Magic FM, Prima TV, Alist Magazine, România Liberă, Revista Casa Mea, InfoMusic.ro, umblat.ro, eva.ro, RadardeMedia.ro, calendarevenimente.ro.


 Eveniment comunicat de HTag PR.

Narcisa Suciu revine în România pentru Alexandra Uşurelu

În mijlocul pregătirilor pentru dublul concert „Am să fiu eu casa ta” de la TNB, Alexandra Ușurelu anunță numele primei invitate speciale: Narcisa Suciu. Artista va reveni în țară special pentru această ocazie.

Invitația Alexandrei m-a bucurat foarte mult și mă onorează, întrucât cred cu tărie că Alexandra Ușurelu este cel mai frumos proiect muzical dezvoltat în România ultimilor ani. Când vin în România pentru spectacole mă pregătesc cu ceva vreme înainte, iar muzica Alexandrei este cea pe care o aleg când vreau să cânt altceva decât muzica mea, așa încât am cunoscut-o pe Alexandra prin intermediul muzicii sale înainte să ne întâlnim cu adevărat. Suntem născute la distanță de o zi (și mai mulți ani), așa încât sufletele noastre s-au recunoscut ușor. De aici și până la colaborarea pe care a văzut-o posibilă Bobby Stoica, a mai fost un mic pas. Pe 30 ianuarie, la TNB , veți putea asculta în premieră primul nostru cântec împreună. Sper să fiți acolo, părtași la emoția pe care mi-o aduce colaborarea cu această minunată voce.” declară Narcisa.

narcisa-suciu-si-alexandra-usurelu

Primul cântec împreună al celor două artiste continuă seria colaborărilor spectaculoase ale Alexandrei Ușurelu pentru cel de-al doilea album al său, produs de Bobby Stoica.

În doar câteva săptămâni, pe 30 ianuarie 2017, Alexandra Uşurelu, tânăra artistă independentă care a readus bunul simț pe scenele din România, va reveni pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu spectacolul „Am să fiu eu casa ta“, în cadrul căruia va cânta împreună cu o orchestră de 24 de instrumentiști. Artista va susține două concerte simfonice consecutive în aceeaşi zi: de la orele 17:00 şi 20:00.

Concertul de la ora 20 este deja sold out. Biletele mai sunt disponibile doar la concertul de la ora 17 și pot fi cumpărate din rețelele eventim.ro, iabilet.ro, bilete.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului Național și mystage.ro.

De curând, Alexandra Uşurelu a lansat un nou cântec „Rămâi gândul cel dintâi” al cărui videoclip se bucură de prezenţa actorului Marius Manole.

Parteneri media: Magic FM, Prima TV, România Liberă, Alist Magazine, Revista Casa Mea, InfoMusic.ro, umblat.ro, eva.ro, RadardeMedia.ro, calendarevenimente.ro.

# # #

În iarna lui 2016, Alexandra Ușurelu a cucerit publicul din București cu spectacolul simfonic „Pur”, desfășurat cu casa închisă în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca „Un concert ca o îmbrăţişare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat şi rotund”. Disponibil acum în format DVD&blu-ray, concertul „Pur” a impus noi standarde în producția de spectacole ale artiștilor independenți.


 Eveniment comunicat de HTag PR.