Tag Archives: Sprint Media

Nicolae Botgros și „Lăutarii Altfel” la Sala Palatului

Nicolae Botgros – „Lăutarii Altfel” în ajun de Dragobete, la Sala Palatului: „Muzica este icoana vieții, un altar frumos!”

Istoria succesului lui Nicolae Botgros este povestea unui băiat simplu dintr-un sat moldovenesc, care a devenit rege al muzicii populare: ”De pe la 7 anișori am plecat împreună cu tatăl meu și fratele Vasile să cânt pe la nunți. Fiind o familie numeroasă, eram nevoiți să muncim din greu. Eu, tata și fratele Vasile am ținut casa”, își amintește cu emoție Nicolae Botgros. A cântat, cântă și va cânta mereu pentru oameni, afirmând că cea mai mare greșeală a actualilor instrumentiști este că nu pun suflet în ceea ce fac: „Interpreți adevărați sunt tot mai puțini. Eu am rămas surprins în anii 90, când am venit pentru prima dată aici, că muzica populară era „colbuită”, cum spunem noi, de artiști. Iar acum, toți intepreții buni de muzică ușoară și de muzică clasică tind să cante muzica populara. Ceea ce e un lucru mare. Și ca să ne lăudam și noi un pic, „Lăutarii” au scos la lumină adevărata muzică populară, au șters-o de praf și au așezat-o acolo unde îi este locul. Pentru că muzica aceasta este icoana vieții, un altar frumos.”

Acum însă, Nicolae Botgros și orchestra „Lăutarii” pregătesc un concert Altfel la Sala Palatului. Pe 23 februarie 2019, artiști de marcă ai scenei românești, precum Marcel Pavel, Monica Anghel, Paula Seling, Corina Chiriac, Natalia Barbu, Lilia Roșca, Alex Calancea Band, Petrica Mâțu Stoian, Ionuț Fulea, Nicușor Iordan, Ion Paladi, Ana Dabija, Lilia Roșca și Tatiana Jacotă, colaboratori și prieteni de o viață ai maestrului, vin să celebreze muzica sub toate formele ei. Spectacolul va fi unul inedit, „altfel” dacă vreți, pentru că până acum nici o orchestră de muzică populară nu a cântat și nu s-a comportat ca o orchestră simfonică. Au fost multe orchestre care au cântat cafe concert de exemplu, dar noi pentru Sala Palatului am adăugat violoncele, viole, suflători, cornuri, tromboane… Am făcut o orchestră aproape simfonică, cu aproape 60 de muzicanți. În repertoriu am pus muzica ușoară, muzica jazz, muzica rock, clasică dar întâi și întâi muzică populară”, a declarat maestrul Botgros.

Așadar, cu o seară înainte de Dragobete, sunteți invitați la un concert de neratat. Artiști cunoscuți ai muzicii ușoare, dar și maeștri ai muzicii populare românești vor aduce un omagiu muzicii și maestrului Nicolae Botgros printr-un spectacol unic în care vor auzi cântece din toate zonele. Va fi o sărbatoare a sufletului românesc care va avea parte de o adevărată incursiune culturală și spirituală prin lumea fascinantă a muzicii de pretutindeni!

Evenimentul este organizat de Sprint Music și Moldova Concert si promovat de HTag PR.

***

Artistul și orchestra „Lăutarii” vin cu acest concept Altfel după ce ani la rând au colindat țara în lung și în lat și după ce au reușit să cucerească publicul din zeci de țări europene dar și din Statele Unite ale Americii (de unde s-au întors de curând). Au fost aplaudați în Australia, Noua Zeelandă, nemaivorbind de țările din spațiul ex-sovietic. Insă despre concertele din străinătate, Nicolae Botgros spune că sunt marea lui dorință: ”Muzica populară, graiul nostru, trebuie cunoscute și în cultura altor popoare. Mă bântuie acest mare vis: vreau să aduc toată formația „Lăutarii” împreună, să meargă cu mine într-un turneu profesionist. Să-l vadă toată țara, continentul Americii, să mergem în Japonia și toată Asia. Recent, în Statele Unite, am avut nu numai români ci și americani care la spectacol se vedea că au admirat muzica noastră. Fani de-ai lui Michael Jackson ne-au spus, mai în gluma sau mai în serios, că au devenit fani Nicolae Botgros și Lăutarii”. Dar cu toate astea, Romania a fost dintotdeauna casa mea. A fost și este tot ce am mai scump pe lumea asta, pentru că m-am născut în Romania, cânt și vorbesc românește, părinții și rudele mele sunt români. Pentru mine, Romania e acasă!”.

”Old Blacks, Rock & More” cu Subcarpați, Vița de Vie, Iedera & Trupa Zero

”Old Blacks, Rock & More” aduce pe aceeasi scenă Subcarpați, Vița de Vie, Iedera & Trupa Zero, în cadrul unui maraton muzical de mai bine de 7 ore, la Arenele Romane, pe 25 mai 2018

În lumea plină de contraste în care trăim, muzica românească prinde forme din ce în ce mai diverse și mai neașteptate. Astfel, nu ne mai miră nici mixurile muzicale extreme în playlistul aceleiași trupe și nici evenimente de amploare așa cum sunt festivalurile care aduc împreună 3 generații diferite de fani, cu preferințe muzicale diverse și cu experiențe de viață din lumi diferite.

Un astfel de eveniment este Festivalul ”Old Blacks, Rock & More”, un adevărat maraton muzical de peste 7 ore de muzică live, care va avea loc la Arenele Romane, pe 25 mai 2018.

Prima trupă care își anunță participarea este Subcarpați, proiectul muzical care a revoluționat percepția românilor despre folclorul nostru și care conciliază în mod inedit temele populare, horele și doinele românești cu hip-hop-ul, trapul, dubstep-ul și sound-uri electro.

”Înainte de a fi o trupă, suntem o gască de prieteni al cărui numitor comun este muzica. Și chiar mai înainte de asta suntem un manifest, nu o trupă pentru care profitul este mai important decât pasiunea pentru lucrul bine făcut”, declară băieții de la Subcarpați.

Festivalul se bucură și de prezența celei mai populare trupe de rock alternativ de la noi, Vița de Vie. Băieții revin cu drag la Arenele Romane, una dintre locațiile preferate pentru concertele cele mai de succes pe care le-au avut de-a lungul celor 22 de ani de carieră, ani în care au lansat 9 albume și au avut colaborări surpinzatoare, cu artiști precum Paraziții, K-Gula și Șuie Paparude. Cel mai recent album Vița de Vie este Șase (+), a cărui continuare va apărea pe piață în luna octombrie a acestui an. Astfel, în cadrul festivalului ”Old Blacks, Rock & More”, Vița de Vie va cânta, în premieră pentru fani, piese de pe noul material discografic, ”Sase (-)”, inclusiv noul lor single, care se va lansa în luna martie 2018.

Alături de Subcarpați și Vița de Vie, Iedera revine pe scenă, în atenția publicului ascultător de rock alternativ, împreună cu Trupa Zero, într-un concert care va conține piese Iedera lansate în anii 2000, precum ”Am tricou cu Superman” și ”Mai tare ca maneaua”, completate de un material muzical care se va regăsi pe cel de-al doilea album al trupei Iederă, album care va fi lansat în acest an.

Trupa Zero, care s-a înființat în urmă cu 11 ani, a colaborat cu nume importante din industria muzicală din România, printre care se număra și Dan Bittman, Andra, Fly Project, Marius Moga, Alexandra Stan etc. Timp de opt ani au făcut parte din band-ul emisiunii Happy Hour de la Pro TV.

În concluzie, Festivalul ”Old Blacks, Rock & More” aduce pe aceeași scenă, în decursul celor peste 7 ore de concerte live, muzica bună din toate zonele de preferințe, pe gustul tuturor celor dispuși să audă piese noi, dar să și retrăiască momente de nostalgie alături de trupele adolescenței lor.

Festivalul este organizat de Sprint Media Group și comunicat de HTag PR. Biletele au prețul de 65 lei și se găsesc pe iabilet.ro.