Tag Archives: unplugged la teatru

Holograf – Unplugged la Teatru

Aseară, fanii Holograf au retrăit, timp mai bine de două ore, întreaga istorie muzicală a trupei, în cadrul spectacolului ”Unplugged la Teatru”. Pe lângă piesele pe care le regăsim pe albumul ”69% Unplugged”, lansat în urmă cu 20 ani, muzicienii au transpus, în variantă acustică, și alte cântece Holograf.

Ideea acestui concert a fost să strângă la un loc prieteni și admiratori adevarați ai trupei Holograf, într-o adunare elitistă și într-un spațiu elegant, așa cum este Sala Mare a Teatrului Național București. Organizatorii de la Sublime România și echipa de promovare de la HTag PR au fost nevoite să justifice, în  fața presei și a fanilor Holograf, prețul controversat al biletelor la acest spectacol. Costuri mari de închiriere a sălii, număr mic de bilete, concept care se pune în scenă o dată la câțiva ani, costuri de promovare targetata – sunt doar câteva dintre adevăruri.

Cu toate acestea, ne bucurăm că sala a fost arhiplină, iar atmosfera creată de interpretarea acustică si de emoția împărtășită de muzicieni cu publicul lor, au fost de neprețuit. Au fost momente magice, demne de un eveniment de gală, marca Holograf.

Hituri ca „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Ți-am dat un inel”, „Cât de departe” sau „Și băieții plâng”, presărate printre piese de suflet precum „Ochii tăi”, „Am rămas doar noi” și „Simona”, au sunat într-un fel aparte și grație acusticii speciale a sălii TNB, renovată recent.

Pentru Dan Bittman, cel mai impresionant moment al serii a fost atunci când a cântat ”Mama”, acompaniat de publicul cu lacrimi în ochi. Ultimele două piese au ridicat sala în picioare iar Holograf și invitații au incheiat concertul în aplauzele spectatorilor care au fredonat în cor „Banii vorbesc”.

Alături de chitaristul Marius Bațu și violoncelistul Adrian Naidin, Holograf a oferit publicului o seară unică în frumoasa și îndelungata poveste a trupei.

Fără îndoială, spectacolul de aseară făcut de Holograf, neobișnuit de simplu dar atât de elegant, în fața unei audiențe alese, care prețuiește cu adevărat frumusețea și profesionalismul, este încă o dată dovada faptului că atâta timp cât există artiști de valoare în muzica românească, există și public pentru ei.

###

Nu este prima oară când Holograf înlocuiește electricul cu acusticul. În 1996 a lansat albumul ”69% Unplugged”, o colecție de piese celebre ale trupei, înregistrate live în Studio Martin din București. Au urmat în 2011 două alte concerte acustice,”Patria Holograf”, tot în Capitală, dar pe scena cinematografului Patria.

”Unplugged la Teatru” vine în completarea unui an marcat de momente speciale pentru cei 5 muzicieni. După ”Vedere de la Costinești”, concertul inedit din luna martie de la Sala Palatului, presărat cu amintiri din vremurile de început ale trupei, a urmat un alt spectacol important, în luna iunie 2017, ”Ca pe vremuri”, care a reunit pe aceeași scenă trei trupe legendare ale rockului românesc: Holograf, Compact și Iris.

Autor: Simona Ionașcu

Fotografii: Petru Ivu