creart vă invită la HeyDay, cel mai mare festival internaţional de trupe tribute din România! În perioada 27-29 mai, în Parcul Izvor din Bucureşti, pe cele trei scene – Park Stage, River Stage şi Stars Stage – vor urca o parte dintre cei mai apreciaţi cântăreţi şi trupe din Europa, care aduc tribute unor artişti de renume, după cum urmează:
27 mai 2016:
Black Sabbath Tribute – Prefix (RO)
Rihanna Tribute – Rihanna Reloaded (GB)
Guns N’ Roses Tribute – The G’n’R Experience ( GB)
AC/DC Tribute – The Rock (RO)
Amy Winehouse Tribute – Lioness Tribute (GB)
Led Zeppelin Tribute – Led Into Zeppelin (GB)
28 mai 2016:
The Doors Tribute – Red Cat Bone (RO)
Elvis Tribute – Elvin Priestley (GB)
U2 Tribute – The One U2 (IT)
Whitesnake Tribute – Forevermore (RO)
James Brown Tribute – Buzz D’Angelo (GB)
Aerosmith Tribute – Aeroforceone (GB)
29 mai 2016:
Pink Floyd Tribute – Speak (RO)
Adele Tribute – J’Adele (GB)
Beatles Tribute – The Fab Beatles(GB)
Metallica Tribute – Masterpiece (RO)
Queen Tribute – The Vipers (IT)
Michael Jackson Tribute – MJ MAGIC (GB)
Mai mult decât atât, HeyDay este, totodată, şi o rampă de lansare pentru tinerii care îşi doresc să se afirme. Astfel, ei se pot înscrie în concurs, trimiţând demo-uri, alături de câteva detalii despre trupă, la adresa de e-mail contact@heydayfest.ro, până pe 19 mai 2016.
Pe lângă muzica bună pe care o putem asculta şi cânta cu cei peste 30 de invitaţi, în cadrul evenimentului, participanţii îşi pot face gratuit tatuaje cu artiştii favoriţi, pot viziona filme, se pot machia sau îşi pot face coafura în stilul idolului lor. De asemenea, copiii vor avea un loc de joacă special amenajat, unde vor putea desfășura diferite activități interactive.
Prețul unui bilet la festival este de 15 lei/zi, iar abonamentul pentru toate cele trei zile este de 30 de lei. Biletele pot fi achiziționate de pe Eventim.ro, la casa de bilete creart din Piața Lahovari nr. 7, iar în cele trei zile de festival pot fi cumpărate și de la cele două case special amenajate în locație (Zona Metrou Izvor și zona Splaiul Independenței / Bd. B.P. Hașdeu). Intrarea copiilor în vârstă de până la 14 ani, însoțiți de părinți, este liberă!
Intrarea la festival se face vineri, 27 mai, începând cu ora 16:00, iar sâmbătă, 28 mai, și duminică, 29 mai, începând cu ora 12:00. Concertele pe cele două scene mari sunt programate în fiecare zi, începând cu ora 17:00.
###
Organizator: Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție
Producător: Piece of Light
Parteneri Media: Rock FM, Kiss FM, Magic FM, Radio România București FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Blitz TV, Calendar Evenimente, Zile și Nopți, PR Wave, Dor de Ducă, Orașul Meu, România Pozitivă, IQool, Urban.ro, Trăiește Muzica și HTag PR
###