Tag Archives: eveniment

Tablourile lui Marcel Thiele cuceresc și inimile actorilor

Numeroși actori, oameni din lumea artei, artiști și expați din lumea de business s-au adunat în Foaierul Media al Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București la expoziția pictorului german Marcel Thiele, în perioada 7 – 20 iunie 2018.

Celebrul violoncelist Adrian Naidin a marcat deschiderea expoziției „Color Up Your Life” cu un concert acustic aplaudat îndelung și avându-l ca invitat pe muzicianul Emy Drăgoi.

Atât actori faimoși, dar și artiști din lumea muzicală au fost cuceriți de lucrările pline de culoare ale lui Marcel Thiele, între ei numărându-se Ana Ciontea, Marius Manole, George Piștereanu, Crina Semciuc, Marius Rizea, Dan Bittman, Zoli Toth, Adda, Adrian Naidin etc.

Într-un cadru festiv, dar cozy, invitații evenimentului găzduit de Foaierul Media al TNB, care a marcat închiderea expoziției „Color Up Your Life”, s-au bucurat de un concert acustic foarte apreciat cu Trupa Zum, de o degustare de vin oferită de Crama Rasova, prosecco de la Parmafood Group Distribution, băuturi cu vitamine de la Swiss Laboratory și mâncare indiană de la Restaurant Indian Kumar’s AgraPalace.

Evenimentul de la TNB, din seara de 20 iunie, nu a marcat doar închiderea expoziției, ci și ziua de naștere a pictorului, publicul luându-l prin surprindere cu un călduros „La mulți ani” și un tort personalizat cu una dintre picturile sale.

Artistul german Marcel Thiele se află deja la a-9-a expoziție personală și a realizat în atelierul său din București peste 500 de tablouri, unele dintre ele ajungând în colecții private din mai multe tări europene, dar și în SUA, Mexic și Brazilia.

Expoziția a fost organizată de HTag PR în parteneriat cu TNB.

 

 

Premieră cu We Singing Colors la Madame Pogany

We Singing Colors, trupa care de Valentine’s Day a lansat un nou album, vine la Madame Pogany și il cântă, în premieră, în variantă acustică.

Nu prea știi ce să faci de ”Sărbătoarea Iubirii la români”, adică pe 24 Februarie, de Dragobete?! O idee ar fi să faci ce nu prea faci de obicei: să mergi într-un loc care arată altfel decât îl știai, în care nu mai e muzică de club ci muzică live și în care cânta trupe pe care de regulă le vezi îl locuri de hipsteri. Pe scurt, ieși din bulă și alege o experiență nouă, că doar o data pe an este Dragobetele!

Dacă de Valentine’s Day au ales să petreacă o seară memorabilă cu prietenii, fanii și admiratorii muzicii lor, lansându-și cel de-al doilea album, ”Lone Learner”, simpaticii artiști de la We Singing Colors au ales să își petreacă Dragobetele în restobarul Madame Pogany, din Floreasca, unde vor cânta, în premieră pentru public, noul lor material muzical în variantă acustică.

”De Valenines Day a părut că toți cei care au venit la concertul nostru au lansat și ei ceva în seara aia, odată cu noi. Oamenii se purtau de parcă se știau de o viață unii cu alții, a fost o atmoseră frumoasă, cu multă energie și zâmbete multe, cum e de obicei la concertele noastre”, povestesc artiștii.

We singing colors este o formație indie-pop-folk, născută din dorința de a scoate în evidență melodia din muzică în special prin voci, chitară și ritm și cu gândul de a cânta cât mai mult și în locuri cât mai inedite, cum ar fi în taxi, în tren, pe cea mai veche cale ferată din România, într-o pădure și chiar si dormitor în față a câtorva mii de oameni din Melbourne, intr-un live pe o retea de socializare.

În cei 6 ani de activitate, We singing colors au cântat însă și pe scene mari, în cluburi și festivaluri din tară, dar și în Marea Britanie, Japonia și India, Spania, Bulgaria, Moldova etc.

În premieră, pe 24 februarie, noul album lor album, „Lone Learner”, lansat pe 14 Februarie 2018, va fi cântat acustic, în fața unui public nonconformist, care iubește inovația și originalitatea, la restobarul Madame Pogany în Floreasca, începând cu ora 22.

”Va fi o seară intimă, cu un setup ceva mai liniștit decât de obicei, în care vor predomina armoniile”, promit simpaticii artiști de la We Singing Colors.

Cel mai recent single este „Before the storm„:

Foto: Andrei Mataca Photography

Lora a deschis Stage Academy

Lora a deschis porțile Stage Academy pentru un nou an școlar. Pe 10 octombrie, într-un cadru festiv, artista și o parte dintre colaboratorii ei s-au adunat la sediu din Bulevardul Pipera 4C.

Ami, Adda, Alina Eremia, Cristina Spătar, Raluka, Liviu Teodorescu, Sergiu Ferat, Dominique si Triplu Sec, Irina Rimes și restul invitaților au avut parte de o demonstrație surprinzătoare de talent și hotărâre din partea celor 4 artiste, cursante ale școlii, care au delectat publicul cu un mini-concert, transmis live de Lora pe pagina ei de Facebook.

Carmen Garcia, Letiția Gheorghe, Francesca Nicolescu și Laura Rotaru au fost prezentate invitaților de Anda Dimitriu, profesoară de canto în cadrul Academiei, care a trecut și ea, la rândul ei, prin urcușuri și coborâșuri în drumul ei către succes.

Lora a prezentat secțiunile de canto, pian, chitară și dans ale școlii și i-a încurajat pe micii artiști să nu se dea bătuți în drumul lor către succes.

Nu au lipsit nici susținătorii adolescenți, cum ar fi Olga Verbitchi sau vloggerita Iuliana Beregoi, cu care Lora pregătește o colaborare pe termen lung la școala vocațională în care urmează să organizeze periodic workshop-uri cu cursanții, împreună cu alți colegi de breaslă.

Seara s-a incheiat cu îmbrățișări, selfie-uri și promisiunea ca Lora și familia ei de prieteni din showbiz să-și extindă rândurile și să facă tot mai multe evenimente împreună cu copiii talentați și creativi.

Evenimentul a fost organizat de HTag PR pentru Stage Academy.

Holograf pregătește Unplugged la Teatru

Emoție, momente magice, concert de gală sau spectacol exclusivist – acestea sunt cele mai potrivite cuvinte care ar putea să descrie Holograf – Unplugged la Teatru. Evenimentul are loc pe 16 octombrie 2017, la Teatrul Național București.

În cadrul celor două ore de Unplugged la Teatru, cei 5 muzicieni și invitații lor vor pune în valoare frumusețea și simplitatea instrumentelor acustice, într-o atmosferă intimă, cu public de elită.

După 18 albume lansate, 40 de hit-uri cântate la radio și sute de concerte prin toată ţara, Holograf ne-a bucurat la începutul anului cu ”Vedere de la Costinesti”. Concertul de la Sala Palatului a adus în prim-plan amintiri din vremurile în care aveau și câte 100 de concerte la rând, seară de seară. Printre invitaţii speciali la spectacolul din martie s-a aflat şi Gabriel Cotabiță, fost membru Holograf şi unul dintre oamenii cu un aport incontestabil la lunga istorie a trupei. Momentele unplugged din cadrul acestui concert au fost aplaudate îndelung și au stârnit emoția publicului.

În luna iunie, cei 5 muzicieni au impresionat din nou audiența, de data aceasta prin spectacolul Ca pe vremuri. Pe scena de la Arenele Romane au mai urcat, alături de Holograf, alte două trupe legendare ale rockului românesc: Iris și Compact.

Acum, trupa Holograf ne pregătește o altă poveste frumoasă: Holograf – Unplugged la Teatru”Sunt ani buni de la concertul unplugged “Patria” și credem că a venit momentul să ne mai întoarcem o dată la simplitatea instrumentelor acustice. Vă invităm pe 16 octombrie la Teatrul Național, a cărui nou renovată sală sperăm să inspire un plus de eleganță proiectului nostru. Vor fi piese și noi și vechi, dar, cu sigurantă, muzică frumoasă.”, promit membrii Holograf.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro și la Teatrul Național București.

Holograf – Unplugged la Teatru este organizat de Sublime România și comunicat de HTag PR.

###

De aproape 4 decenii, muzica Holograf a devenit nelipsită în paylisturile radio, la petrecerile publice și private. În cei 39 de ani de carieră, 18 albume și peste 40 hituri, Holograf ocupă în continuare un loc fruntaș la categoria trupe pop rock românești de calitate, de-a lungul timpului având și o serie de colaborări cu artiști de succes, precum Angela Gheorghiu, Antonia, Tudor Chirilă, Alexandra Ungureanu, Mircea Baniciu și alții.

Componența Holograf:

Edi Petroșel – tobe

Tino Furtună – claviaturi

Dan Bittman – voce

Iulian Vrabete – bas

Romeo Dediu – chitară

Marcel Thiele şi Liviu Teodorescu te invită la #BeCOOLorful

Sâmbătă, pe 12 noiembrie, începând cu ora 17, Marcel Thiele și Liviu Teodorescu te invită la #BeCOOLorful, la Plaza România, unde intrarea este liberă.

#BeCOOLorful este noul concept-eveniment al Asociaţiei Alături de Tineri pentru încurajarea interesului tinerilor pentru muzică, pictură şi cultură.

Pictorul Marcel Thiele lucrează în stil abstract, cu culori puternice, pasteluri și nuanțe ferme, folosindu-se de instrumente și tehnici inedite. În prezent, artistul are peste 400 de tablouri și se află la a şasea expoziţie, iar lucrările lui sunt deja expuse în proprietăți private din toată Europa, în ţări precum Franţa, Germania, Italia, Cehia, Belgia, România, dar și în Brazilia și SUA.

Artistul s-a mutat in Romania in urma cu cativa ani, lasand in urma posturi de conducere inalte in companii internationale. A trait inainte in Germania, Franta, Irlanda si Italia insa, dupa cum povesteste chiar el, ”Imi place in Romania pentru ca aici sunt oameni calzi, prietenosi, e libertate si Bucurestiul e un oras sigur. Plus ca gasesc aici tot ce imi doresc si tot ce am nevoie pentru a fi fericit!”.

Pictura lui ne duce cu gandul la doi mari artisti contemporani moderni, Jackson Pollock si Gerhard Richter.

Facebook Page: Marcel Thiele Art.

Liviu Teodorescu şi-a cucerit publicul cu piese precum „Eşti piesa”, „Un loc în viaţa ta”,„Târziu”, „În braţele tale” „Gelos”,” iar cel mai recent single al său este „Cine m-a pus”. Ascensiunea lui este una admirabila, luandu-si avand indeosebi in urma talent show-ului Vocea Romaniei, in cadrul caruia artistul a castigat un capital de imagine considerabil.

Asociația ”Alături de Tineri” este o organizație non-guvernamentală înființată de tineri pentru tineri, care își desfășoară activitatea încă din anul 2014. Având în vedere că tinerii reprezintă viitorul, Asociația Alături de Tineri își propune să contribuie eficient și activ în dezvoltarea cultural-educațională a acestora prin organizarea de evenimente care să aducă un aport considerabil la progresul generației tinere.

Evenimentul #BeCOOLorful este organizat de Asociaţia Alături de Tineri împreună cu HTag PR, cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, Centrului Cultural European Sector 6, în parteneriat cu Sicopan şi Love Plus.

Link eveniment: https://www.facebook.com/events/1791987621081684/

becoolorful

“Colorează-ţi viaţa” la Palatul Mogoşoaia

“Colorează-ţi viaţa” la Palatul Mogoşoaia

In perioada 2-9 octombrie, la Palatul Mogoşoaia, are loc expoziţia de pictură “Colorează-ţi viaţa” a artistului Marcel Thiele, eveniment care îşi propune să aducă împreună iubitorii de artă şi să încurajeze tinerii să îşi urmeze vocaţia.

Organizată de Asociația Culturală Alături de Tineri în colaborare cu HTag PR, expoziţia se deschide în data de 2 octombrie, ora 16:00, cu un scurt vernisaj, urmat de concertul acustic susținut de Alexandra Uşurelu si band-ul ei. Frumoasa cântăreaţă a devenit cunoscută publicului datorită albumului de debut “La capătul lumii”, dar şi celor două turnee desfăşurate în paralel în întreaga ţară, la începutul acestui an.

Alexandra Usurelu

În urmatoarea duminică, pe 9 octombrie, ora 16:00, are loc evenimentul de închidere, marcat printr-un workshop de pictură interactiv, la care participanţiisunt invitaţi să își pună în valoare imaginația si talentul.  Urmează o degustare de vin, oferită de crama Urlați Dealu Mare, care ne va desfăta papilele gustative cu 3 tipuri de vin: alb, roze și rosu.

Seara se încheie cu concertul acustic susţinut de Zum.  Proiectul ZUM este o îmbinare specială de pop şi world music, o combinaţie de sonorităţi etno cu ritmuri moderne, cunoscuţi în lumea festivalurilor de film şi muzica.

zum

Pictorul Marcel Thiele lucrează în stil abstract, cu culori puternice, pasteluri și nuanțe ferme, folosindu-se de instrumente și tehnici inedite. Fost CEO în companii internaţionale, Marcel Thiele s-a stabilit în urmă cu doi ani în România, unde a avut deja 4 expoziţii. O parte din cele 400 de tablouri pe care le-a pictat în România sunt deja expuse în proprietăți private din toată Europa, în ţări precum Franţa, Germania, Italia, Cehia, Belgia, România, dar și în Brazilia și SUA.

Organizatori: Asociaţia Culturala Alături de Tineri, în colaborare cu HTag PR, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti.

Parteneri: Crama Dealu Mare Urlaţi şi Love Plus.

Marcel Thiele Art: https://www.facebook.com/MarcelThieleArt

Eveniment: https://www.facebook.com/events/1576030912703302/

invitatie-mogosoaia

 

 

 

Alexandra Stan, invitat special în Antalya

Alexandra Stan, invitat special în Antalya. Mai mult plecată prin alte ţări decât în România, Alexandra Stan a participat în aceste zile, în Turcia, la evenimentul botanic “EXPO 2016 Antalya”, care are ca tematică anul acesta “Florile şi copiii”.

“Înarmată” cu ustensilele necesare oricărui fermier, Alexandra Stan s-a bucurat să ia parte la îmbogăţirea pământului, plantând astfel o magnolie în pădurea celebrităţilor, care îi va purta numele.

Despre participarea la evenimentul din Antalya, cântăreaţa a mărturisit: “M-am simţit tare bine printre copii şi flori. Îmi place să cred că pot contribui la înfrumuseţarea pământului. Chiar am primit şi un trofeu floral din partea organizatorilor Expoziţiei 🙂”.

EXPO este unul dintre cele mai vechi evenimente care promovează istoria, cultura şi educaţia, datând încă din 1851, iar din 1960 există şi ramura EXPO dedicată horticulturii, care se sărbătoreşte anul acesta în Antalya, pe o perioadă de şase luni. La eveniment sunt aşteptate 8 milioane de persoane, fiind organizate peste 20000 de activităţi, printre care concerte, conferinţe, întâlniri şi seminarii.

Artist promovat de HTag PR.

#

Alexandra Stan a devenit cunoscuta publicului din Romania cu single-ul „Lollipop”, iar „Mr. Saxobeat” (2011), a propulsat-o in piata muzicala internationala, cucerind topurile din peste 20 de tari. De atunci si pana in prezent, artista si-a strans milioane de fani in intreaga lume, lansand albume si single-uri de succes, care o pozitioneaza pe primele locuri in topuri la nivel international.

Alexandra Stan sprijină campania împotriva consumului de alcool la volan

La invitaţia organizatorilor campaniei „Join the pact. Don’t drink and drive”, Alexandra Stan şi-a făcut apariţia în acest weekend în parcarea de la Mall Băneasa, participând, alături de alte vedete din România, la ride-urile demonstrative ale celebrului campion de Formula 1, Mika Hakkinen, care a venit, pentru a două oară în România, pentru a promova mesajul „Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool”.

Alexandra Stan, Loredana, Cabral, Mihai Leu, Roxana Ciuhulescu şi alţii au semnat acest pact şi au făcut declaraţii pe reţelele de socializare şi în cadrul interviurilor în fata camerelor de filmat.

Alexandra a fost bucuroasă când Hakkinen i-a mărturisit că îi cunoaşte  piesele şi a felicitat-o pentru succesul pe care ea îl are în Japonia, mai ales că pe el îl leagă numai amintiri frumoase de Ţara Soarelui-Răsare.

Seara, după petrecerea care a urmat evenimentului, campionul a ales-o, dintre toate vedetele, pe Alexandra Stan să o conducă acasă, în maşina cu sute de semnături pe ea.

„Chiar dacă nu am permis de conducere, sunt mult pe drumuri şi petrec mult timp în maşină, aşa că mi-ar plăcea să am liniştea că şoferii aflaţi în trafic nu îmi pun viaţa în pericol, din cauza unui moment de euforie şi nesăbuinţă. Există alternativa taxiului dacă ai băut un pahar, sau suni pe cineva să vină să te ia. Sunt acum chiar firme care vin şi îţi aduc maşina acasă, şi te aduc şi  pe tine. Deci chiar există soluţii pentru a evita să te urci la volan dacă ai consumat alcool. Tocmai de aceea am acceptat cu plăcere să mă implic în această campanie şi sunt bucuroasă că o personalitate de talia lui Mika Hakkinen a venit în România să ne sprijine în răspândirea mesajului”, a declarat artista.

Alexandra Stan, copilot pentru un campion mondial de Formula 1

Iubitoare a senzaţiilor tari, Alexandra Stan acceptă provocările care implică adrenalina.

Cântăreaţa, care se pregăteşte să lanseze un nou single în curând, va lua parte la o campanie socială ce se desfăşoară la nivel global, “Join The Pact: Never Drink and Drive”.

Alexandra Stan va face echipa cu Mika Hakkinen, dublu campion mondial de Formula 1, care în prezent este ambasador Global al Programului de Consum Responsabil de Alcool Johnnie Walker.

“Vieţile noastre sunt preţioase şi nu merită să le punem în pericol pentru o senzaţie de moment. Mă bucur să fac parte din această campanie socială, mai ales că voi fi copilot alături de un campion mondial”, spune Alexandra Stan.

Evenimentul “Join The Pact” a ajuns în România în 2013, după cum spune chiar Mika Hakkinen: „Sunt încântat să mă întorc în România în mai cu Johnnie Walker pentru a discuta importanţa consumului responsabil de alcool. Am vizitat România în 2013 pentru prima oară cu Join the Pact şi am obţinut nişte rezultate remarcabile. Ne întoarcem pentru a continua acest proiect şi pentru a ne asigura că oamenii din România ajung acasă în siguranţă.”

Alexandra Stan şi Mika Hakkinen vor face o demonstraţie spectaculoasă în parcarea Băneasa Shopping City pe 16 mai.