Tag Archives: single

Trupa Iedera revine dupa 18 ani!

„Lasă-mă să cresc, să-mi fac loc, în lumea asta plină de foc!”

Așa începe noul single lansat de trupa Iedera, cea care în urmă cu 18 ani se număra printre primele trupe care dădeau tonul în muzica alternativă de la noi, cu piese ca „Am tricou cu Superman” și „Mai tare ca maneaua”.

I-am regăsit în 2018 pe cei 3 membri principali, Costel Andrei (voce), Gelu Bodrug (voce) și Ionuț Dragomir (clape), într-o colaborare frumoasă cu Trupa Zero, în cadrul festivalului „Old Blacks, Rock & More” de la Arenele Romane, pe 25 mai 2018, când publicul s-a bucurat de reîntâlnirea cu o trupă care revenise pe scenă după atât de mult timp. Deși cei mai tineri nu-i știau deloc, în timp ce alții și-i aminteau cu nostalgie, cert este că mulțimea a explodat și s-a animat, mai bine de o oră, pe muzică lor.

Cântată publicului în premieră la prima ediție a Festivalului „Old Blacks, Rock & More”, la care au participat și trupe precum Vița de Vie, Subcarpați, Cristi Minculescu & Bună seara prieteni, Trooper și alții, piesa „Lasă-mă să cresc” a stârnit reacții neașteptat de bune în rândul publicului.

„Deși refrenul zice „Dă-i cu hate, dă-i cu hate”, noi sperăm să-i dați cu „Love”. Piesa, făcută în colaborare cu băieții de la Trupa Zero, care ne sunt buni prieteni, are un mesaj pozitiv și reflectă vremurile în care trăim” povestește Costel Andrei, unul dintre fondatorii trupei Iedera.

Datorită reacțiilor pozitive de la festival, băieții au decis să îi facă și un videoclip, regizat și montat chiar de Alex Piscunov de la Trupa Zero.”Cred că imaginile de la Old Blacks redau cel mai bine energia piesei, nici nu am vrut să avem vreo regie deosbita, ci pur și simplu am vrut să arătăm fix atmosfera de la festival, unde reacția publicului a fost foarte tare” povestește Alex.

Așadar, în ciuda aparențelor, piesa „Lasă-mă să cresc” are un mesaj pozitiv, este despre lupta împotriva a tot ceea ce ne abate de la drumul pe care ni-l croim prin viață cu propriile forțe, iar colaborarea cu copiii de la Ansamblul „Doruletul” din Chitila, ale căror voci se aud pe piesă, scoate și mai mult în evidență mesajul cu privire la viitorul tinerilor care trebuie să își clădească singuri viitorul, cu perseverență și maturitate.

LINK CLIP: https://www.youtube.com/watch?v=a3cFyDm9IsE

Direcția 5 serbează ”Valentine’s Day”

Timișoara, Deva și Brașov se bucură de seducătoarele balade pop-rock ale trupei Direcția 5 de Valentine’s Day

De mai bine de 27 de ani, Direcția 5 ne încântă cu baladele lor pop-rock, pline de seducție și romantism. Astfel, cum Valentine’s Day e un bun prilej pentru a ne arăta iubirea pentru oamenii speciali din viața noastră, avem ocazia să-i vedem și să îi ascultăm live pe simpaticii cuceritori de la Direcția 5 pe data de 14 Februarie la Timișoara, în cadrul unui concert extraordinar la Filarmonica Banatul. A două zi , pe 15 februarie 2018, Direcția 5 continuă Sărbătoarea Iubirii cu un concert în Deva, la Teatrul de Artă, iar vineri, pe 16 februarie, la Centrul Cultural Reduta din Brașov vor răsuna hituri precum ”Iti multumesc“, „Dacă ai sti“, ”Esti stilul meu”, ”Am nevoie de tine”, ”Superstar”, „Și ce dacă“, „Ce mai faci“ și „Forever Love“.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro și la sălile de spectacol. Evenimentul este organizat de Sublime România și promovat de HTag PR.

Formată în prezent din Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Marius Keseri și Carmin Ionescu, trupa Direcția 5 s-a înființat în anul 1991, iar un an mai târziu băietii lansau primul album: „La vulturul de mare cu peștele în gheare“. A urmat apoi o lungă poveste muzicală de succes, cu peste 20 de albume și sute de piese lansate și cântate peste tot în țară și nu numai. De-a lungul timpului, Direcția 5 a colaborat cu artiști precum Delia, Loredana Groza, Lidia Buble, Andreea Bănică și Nicoleta Nucă.

Pentru 2018, Direcția 5 a plănuit cât mai multe concerte indeosebi în sălile de spectacole din întreaga țară.

Războiul din Siria inspiră artiștii

După nici doi ani de la înfiinţare, Alex & The Fat Penguins au ajuns deja la cea de-a 8-a piesă în această formulă.

”Ne-au marcat nenumaratele poze, in care apareau copii ai caror printi erau dati disparuti sau morti. Stim, nu vrem asa subiecte in momentul care facem o lansare, sange moarte, copii abandonati, dar e realitatea si noi de acolo ne tragem inspiratia. ”Amiral” vorbeste despre neputina soldatului care nu poate accepta faptul ca a pierdut razboiul cu sine insusi. Este in acelasi timp o piesa care vorbeste si despre un razboi intern, imaginar, un razboi pe care fiecare din noi il ducem zi de zi in drumul spre o constiinta protejata de pace. Piesa a fost inregistrata in micul nostru studio din Franta si mixata in Romania.” declara Alex Coțofan, fondatorul trupei.

In lyric video-ul care insoteste acest single, filmat într-o zonă industrială din Moldova, copiii alearga prin noroaie si ruine, iar pericolul pandeste la orice colt.

”Clipul a fost filmat in Chisinau si facut in colaborare cu PixelStudios. Ideea lui este una simpla: 4 baieti ce “lupta” intr-un razboi improvizat, o joaca in care se mimeaza o luptă armată si in care la final armele (de jucarie) sunt aruncate in foc.” incheie artistul.

Link lyric video Amiral: https://goo.gl/o9cjzY

Alex & The Fat Penguins este o trupă independenta de rock alternativ care s-a făcut remarcată în zona indie pentru sound-ul puternic şi hotarat, versuri cu substrat, metafore si umor, dar și pentru ineditul videoclipurilor revolutionare. Dupa cum declara chiar membrii trupei, muzica lor este ”un manifest al tinerilor care vor să descopere lucrurile autentice în viață, în ciuda tuturor riscurilor care vin la pachet”.

Încă din timpul liceului, Alex Coțofan, născut la Chișinău, dar crescut în București, și-a format propria trupă rock (15 Grade), în care a cântat timp de 6 ani. S-au facut remarcati mai ales prin concertele din deschiderea turneului național Phoenix – Baba Novac. În noiembrie 2013, drumul lui se desparte de cel al colegilor de trupă, cand Alex pleacă în Franța pentru a profesa medicina dentară dar tot nu poate sta departe de muzică. Lansează solo piesa „Mars„, care ajunge pe toate radiourile importante din Republica Moldova.

Trei ani mai târziu, Alex revine la pasiunea pentru rock-ul alternativ în al cărui spirit a fost crescut încă de mic de tatăl său și, în 2016, pune bazele proiectului Alex & The Fat Penguins. Una după alta, piese precum „Anatomy of My Soul„, „Broken Heart in a Motel„, „Cradle of Innovation” sau „Regele și Dragonul” intră în playlist-urile posturilor de radio din România și Republica Moldova.

Alex & The Fat Penguins sunt:

Alex Coțofan – voce și chitară,

Septimiu Urzică – chitară și backing vocals

Mihai Ungureanu – bass și backing vocals

Ionuț „Gămi” Tebeică – tobe

Youtube: https://www.youtube.com/AlexTheFatPenguinsOfficial

Holograf a lansat un nou hit: „Deschide-mi inima”

La un an de la aparitia albumului “Life Line”, trupa Holograf mai lanseaza un hit! Aleasa de fani pentru a fi single, piesa „Deschide-mi inima” se incadreaza in stilul autentic Holograf, cantand despre iubire, dor si implinire.
In cadrul unei atmosfere prietenesti, pusa la cale de HTag PR si Sublime Romania, trupa Holograf a cantat acest single in premiera in fata unui public format din jurnalisti, bloggeri si oameni din culisele lumii muzicale romanesti, in Garajul Europa FM, in cadrul emisiunii „Desteptarea”.

Iulian Vrabete, compozitorul hitului „Deschide-mi inima”, povesteste: “Cantecul “Deschide-mi inima” este o pledoarie pentru regasirea sentimentelor, pentru redescoperirea dragostei. E un indemn pentru fuga de monotonie, pentru nevoia de a cauta mereu fericirea, iar daca un cantec ne face sa visam, batalia este deja castigata”.


La 38 de ani de cariera, dupa 18 albume si peste 40 hituri cantate in playlisturile de radio, concerte publice si private, iata ca laitmotivele muzicii Holograf raman tot dragostea si inima, spre bucuria publicului care o pastreaza pe loc fruntas la categoria trupe pop rock romanesti de calitate. De-a lungul timpului, Holograf a avut și o serie de colaborări cu artiști de succes din muzica actuala romaneasca, precum Angela Gheorghiu, Antonia, Tudor Chirilă, Alexandra Ungureanu, Mircea Baniciu și alții.

Componenta Holograf:
Edi Petrosel (tobe)
Tino Furtuna (clape)
Dan Bittman (voce)
Iulian Vrabete (bass)
Romeo Dediu (chitara)

 

Criss Blaziny și Alexandra Stan lanseaza single-ul „Au gust zilele”

Constanta, muzica si dragostea pentru mare sunt numitorul comun pentru Criss Blaziny si Alexandra Stan, care si-au unit talentele si astazi lanseaza noul lor single, “Au gust zilele”, o piesa de vara, numai buna de ascultat pe plajele Marii Negre, dar si pentru momentele nostalgice, cand iti e dor de persoana iubita.

Regizat de Criss Blaziny si filmat in orasul lor natal, videoclipul ne introduce intr-o poveste tropicala, in care totul prinde si mai multa culoare cand se imparte la doi. Flirtul dintre cei doi artisti este sustinut de versurile jucause si cadrele vibrante din clip. Piesa “Au gust zilele” face parte de pe albumul “Poetu Marii” la care Criss Blaziny lucreaza in prezent, iar de partea muzicala a acesteia s-au ocupat Shift, Criss Blaziny, Paul Iorga si Alexandra Stan, in studioul Midiots Production.

Mai mult, Alexandra Stan pare sa fie din ce in ce mai aproape de publicul romanesc, asta dupa ce piesele ei “I did it, Mama” si “Ecoute”, extrase de pe albumul “Alesta”, sunt prezente in topurile muzicale de la radiouri si tv, iar acum ne ofera o noua piesa in limba romana.

De cealalta parte, Criss Blaziny isi tine aproape publicul devorator de online, care abia asteapta ca artistul sa mai lanseze o “bucata” rupta din realitatea lui.

Kamelia și-a primit cadoul de ziua ei cu o lună înainte

La sfarsitul anului trecut, Kamelia lansa piesa “Amor”, ce avea sa devina cel mai de succes hit al ei, prezent atat in playlisturile din Romania, cat si in alte 20 de tari din toata lumea.

Cum pe 5 septembrie frumoasa cantareata implineste 30 de ani, artista si-a primit cadoul mai devreme, prin cele 30 de milioane de vizualizari pe YouTube la videoclipul “Amor”. Astfel, se pozitioneaza in topul celor mai vizualizate piese de pe canalul Cat Music, casa de productie la care este semnata artista.

Chiar daca nu  locuieste in Bucuresti, cantareata timisoreanca demonstreaza ca nu intotdeauna se da ora exacta din Capitala. Ba mai mult, piesa “Amor” este difuzata in tari europene precum Bulgaria, Turcia, Albania, Italia, Israel, Croatia, Slovenia, Macedonia, Cipru, Polonia, Grecia, dar si in multe zone ale Asiei (Singapore, Malaezia, Thailanda, Filipine, Indonezia, Taiwan, Coreea, China, Laos, Vietnam, Cambodgia, Sri Lanka).

In pragul aniversarii celor 30 de ani, Kamelia se pregateste de lansarea unui nou single, care, spera artista, sa fie cel putin la fel de bine primit precum “Amor”.

Cum sună piesa „Prima oara” a Kameliei cântată în vietnameză?

Cu toate ca piesa “Prima oara” a Kameliei a fost lansata in urma cu 5 ani, nu numai fanii romani inca o apreciaza si o fredoneaza, ci si cei internationali  chiar daca nu vorbesc limba romana.

“Prima oara” a adunat cover-uri din intreaga lume, din tari precum Kazakhstan, Albania, Rusia, Republica Moldova, Austria si Bulgaria,  piesa ajungand chiar si in Vietnam, unde doi baieti s-au gandit sa faca o varianta mai inedita si s-au filmat in timp ce cantau strofele piesei in vietnameza, iar refrenul in romana.

Kamelia a fost cea care a dat startul si unui concurs de cover-uri pentru “Prima oara” in 2012, cand castigatorul a fost un artist din Columbia. Ba mai mult, o adolescenta din Albania a participat la o emisiune-concurs de muzica cu aceasta piesa.

Dupa cinci ani, Kamelia se bucura in continuare de succesul single-ului “Prima oara”, dar si de cele peste 28 de milioane de vizualizari pe care le-a strans videoclipul “Amor”.

5 milioane de fani votează pentru colaborarea dintre Shift și Lariss

Pe langa faptul ca a lansat de curand primul lui album, “Adevarul”, Shift mai are un motiv de bucurie, cel mai recent single al lui, „Prefer”, realizat in colaborare cu Lariss, a depasit de curand 5 milioane de vizualizari pe YouTube.

In ton cu comentariile despre albumul “Adevarul” primite de la fani, precum “ai schimbat directia in muzica”, “e fresh, suna diferit, e ceea ce lipsea din muzica”, “te face sa-l asculti de la prima piesa pana la a 16-a” etc, Shift spune despre “Prefer”: “Lucrez cu Lariss din 2014 si de atunci ne tot dorim un feat., iar piesa “Prefer” este una nostalgica, care spune povestea unui cuplu ce nu reuseste sa treaca peste un moment tensionat, poveste in care se poate regasi fiecare dintre noi”.

Mai mult, single-ul “Prefer” nu este singura colaborare cu Lariss de pe albumul “Adevarul”, cei doi artisti au mai colaborat si pentru piesa “Codificat”.

Doddy lansează videoclipul „Figura”, împreuna cu Shift

Dupa ce in 2014, Doddy cucerea topurile muzicale cu single-ul “Bine Mersi”, alaturi de Lora, iata ca acum, fix la doi ani distanta, artistul lanseaza single-ul si videoclipul “Figura”, impreuna cu Shift.
Cunoscut datorita pieselor compuse pentru Alina Eremia (Cand luminile se sting), Deepcentral (Sus pana la cer), Dorian (Pe placul tau), dar si prin single-urile proprii precum Klandestin” (feat. Puya), “Rezervat” (feat. Nicole Cherry) etc, Doddy este unul dintre putinii artisti cu zeci de milioane de vizualizari pe YouTube.

Despre noul lui single si colaborarea cu Shift, Doddy marturiseste: “Cu Shift m-am intalnit pentru prima data la un eveniment muzical, ne-am salutat si am inceput sa vorbim de parca eram prieteni de-o viata. Ce-i drept, noi ne ascultam piesele unul altuia pe internet. Piesa “Figura” e despre cum o anume fata iti atrage atentia si parca te hipnotizeaza prin dansul ei. De fapt, vreau ca asta sa se intample si in realitate cand piesa se va auzi in difuzoare”.

La randul lui, Shift adauga: “Piesa asta e un adevarat joc de cuvinte 🙂 Ne-am distrat cand am scris versurile. E pe filmul nostru, iar cu Doddy lucrez foarte bine in studio, avem aceleasi idei si ne completem perfect atunci cand compunem anumite linii melodice”.

Videoclipul este regizat de catre Richard Stan, cel cu care artistul a mai lucrat la “Bine Mersi” si “Rezervat”, si pare o adevarata lectie de dans, mai ales ca pe langa cei doi artisti, Doddy si Shift, in clip sunt invitati peste 10 coregrafi de la HighClass Dance. Mai mult, alaturi de echipa de light-designeri de la Crew Art Solutions, Richard Stan a creat un concept unic de lumini in materie de videoclipuri in Romania.

Alexandra Stan lansează videoclipul „Écoute”

Cu toate ca iubeste marea si vara, Alexandra Stan a ales sa filmeze videoclipul noului single “Écoute”, un featuring cu Havana,  in creierul muntilor, inconjurata de zapada. La initiativa artistei, intreaga echipa s-a inarmat cu haine groase pentru a merge in zona Obarsia-Brezoi, locurile pe care Alexandra le vizita foarte des in copilarie impreuna cu familia din partea mamei, care isi are radacinile acolo.

Filmat in luna martie, cand pe Transalpina erau -15˚C, Alexandra Stan a avut parte de numeroase peripetii pentru a realiza cele mai bune cadre. Cum accesul pe varful muntelui era imposibil cu masina, frumoasa cantareata a fost trasa cu ratrakul impreuna cu echipa ei.  Mai mult, au fost nevoiti sa transforme refugiul salvamontistilor de la Transalpina Ski Resort intr-o camera de make-up si dressing pentru a fi gata de filmare.

In videoclipul “Écoute”, filmat de Khaled Mokhtar, cu care artista a mai colaborat pentru clipurile “Dance”, “Cherry Pop”, “We Wanna” etc, regasim o lume plina de inocenta, puritate, fidelitate si fragilitate, in care cainele Husky si calul alb sunt metafore ale personalitatii artistei.

“Cred ca intr-o viata anterioara am fost zeita. Piesa “Écoute” e foarte orientala, mi se potriveste de minune si imi place sa o numesc “dansul iubirii”. “Écoute” e despre dragostea pura, fara bariere, care nu te limiteaza”, a marturisit Alexandra Stan despre noul ei single.

Single-ul “Écoute” uneste culturi, mai ales ca Alexandra Stan e romanca, regizorul este din Libia, iar din proiectul Havana fac parte Vanotek (Chisinau), Nadir (Irak) si Sorin Seniuc (Romania).

Havana a depasit granitele tarii cu hiturile lor “Vita bella” si “Que sera, sera”, iar acum Alexandra Stan prezinta trupa si fanilor ei, prin colaborarea lor pentru piesa “Écoute”.

 

 

Shift și Lariss lansează primul lor single împreuna – „Prefer”

In apropierea lansarii albumului “Adevarul”, Shift și Lariss ne dezvaluie o alta imagine a lor, prin noul single, “Prefer”.

Cum cei doi artisti lucreaza si compun in acelasi studio, Midiots Production, aceasta colaborare a venit de la sine, mai ales ca Shift este cel care a produs hiturile internationale ale lui Lariss (“Dale Papi, “Epana” si “Dropping da Bomb”).

Shift si Lariss pun in scena o poveste de dragoste cu cicatrici pe inimile celor doi indragostiti, care inca nu reusesc sa depaseasca un moment tensionat. Piesa este produsa in studioul DeMoga Music, alaturi de Marius Moga si echipa lui, iar videoclipul este regizat de catre Spike.

“Albumul “Adevarul” ma trece prin toate starile, de la baieteala pana la trairi nostalgice, cum e cazul piesei “Prefer”. Am multe feat-uri pe album, iar cel cu Lariss este unul pe care ni-l dorim inca de cand am inceput sa lucram impreuna, din 2014”, marturiseste Shift.

La randul ei, Lariss adauga: “Am vrut neaparat sa cant o piesa in limba romana si imi doream si un featuring, asa ca ma bucur ca se intampla ambele alaturi de Shift, prima persoana care a crezut in mine si in studioul caruia mi-am gasit locul. Avem acelasi vibe, aceeasi viziune, iar ideile noastre iata ca s-au unit acum si in ‘Prefer’”.

Daca Shift a mai lansat pana acum piese in limba romana, pentru Lariss, single-ul „Prefer” este prima piesa cu versuri in limba romana. Artistul ne-a surprins cu numeroase colaborari, precum „Avioane de hartie” (feat Andra), “Baga mare” (feat Connect-R), “Norocos” (feat What’s Up si Connect-R), “Urca si Coboara” (feat Ruby).

Kamelia e cameleonică într-o ședință foto „altfel”

Este din Timisoara, are zeci de milioane de vizualizari pe YouTube, iar acum, Kamelia ne demonstreaza ca poate fi “altfel” printr-o sedinta foto inedita.

Cu toate ca si-a invatat fanii cu stilul ei urban-chic, Kamelia si-a pus trasaturile feminine in valoare in noul numar al revistei “Altfel” din Timisoara, unde apare si pe coperta.

“A fost o provocare pentru mine si mi-a placut mult ideea de a ma ”juca” cu mai multe stiluri vestimentare. M-am simtit foarte bine in tinutele pregatite pentru mine si cred ca a fost o sincronizare foarte buna cu preferintele mele din ultima perioada. In timp, fiecare din noi evolueaza intr-o anumita directie, mai matura, mai “classy”, cel putin in anumite situatii, ipostaze, iar faptul ca implinesc anul acesta 30 de ani isi spune cuvantul :). Nu voi renunta la sepci si pantofi sport, dar cu siguranta voi purta mai des rochii, fuste si tocuri”, spune Kamelia.

Pe langa aparitiile media, Kamelia pregateste un nou single, care va veni dupa succesul piesei “Amor”, ce a strans aproape 20 de milioane de vizualizari pe Youtube.

Credit foto: Cristina Ivascu