Tag Archives: pr

Nicolae Botgros și „Lăutarii Altfel” la Sala Palatului

Nicolae Botgros – „Lăutarii Altfel” în ajun de Dragobete, la Sala Palatului: „Muzica este icoana vieții, un altar frumos!”

Istoria succesului lui Nicolae Botgros este povestea unui băiat simplu dintr-un sat moldovenesc, care a devenit rege al muzicii populare: ”De pe la 7 anișori am plecat împreună cu tatăl meu și fratele Vasile să cânt pe la nunți. Fiind o familie numeroasă, eram nevoiți să muncim din greu. Eu, tata și fratele Vasile am ținut casa”, își amintește cu emoție Nicolae Botgros. A cântat, cântă și va cânta mereu pentru oameni, afirmând că cea mai mare greșeală a actualilor instrumentiști este că nu pun suflet în ceea ce fac: „Interpreți adevărați sunt tot mai puțini. Eu am rămas surprins în anii 90, când am venit pentru prima dată aici, că muzica populară era „colbuită”, cum spunem noi, de artiști. Iar acum, toți intepreții buni de muzică ușoară și de muzică clasică tind să cante muzica populara. Ceea ce e un lucru mare. Și ca să ne lăudam și noi un pic, „Lăutarii” au scos la lumină adevărata muzică populară, au șters-o de praf și au așezat-o acolo unde îi este locul. Pentru că muzica aceasta este icoana vieții, un altar frumos.”

Acum însă, Nicolae Botgros și orchestra „Lăutarii” pregătesc un concert Altfel la Sala Palatului. Pe 23 februarie 2019, artiști de marcă ai scenei românești, precum Marcel Pavel, Monica Anghel, Paula Seling, Corina Chiriac, Natalia Barbu, Lilia Roșca, Alex Calancea Band, Petrica Mâțu Stoian, Ionuț Fulea, Nicușor Iordan, Ion Paladi, Ana Dabija, Lilia Roșca și Tatiana Jacotă, colaboratori și prieteni de o viață ai maestrului, vin să celebreze muzica sub toate formele ei. Spectacolul va fi unul inedit, „altfel” dacă vreți, pentru că până acum nici o orchestră de muzică populară nu a cântat și nu s-a comportat ca o orchestră simfonică. Au fost multe orchestre care au cântat cafe concert de exemplu, dar noi pentru Sala Palatului am adăugat violoncele, viole, suflători, cornuri, tromboane… Am făcut o orchestră aproape simfonică, cu aproape 60 de muzicanți. În repertoriu am pus muzica ușoară, muzica jazz, muzica rock, clasică dar întâi și întâi muzică populară”, a declarat maestrul Botgros.

Așadar, cu o seară înainte de Dragobete, sunteți invitați la un concert de neratat. Artiști cunoscuți ai muzicii ușoare, dar și maeștri ai muzicii populare românești vor aduce un omagiu muzicii și maestrului Nicolae Botgros printr-un spectacol unic în care vor auzi cântece din toate zonele. Va fi o sărbatoare a sufletului românesc care va avea parte de o adevărată incursiune culturală și spirituală prin lumea fascinantă a muzicii de pretutindeni!

Evenimentul este organizat de Sprint Music și Moldova Concert si promovat de HTag PR.

***

Artistul și orchestra „Lăutarii” vin cu acest concept Altfel după ce ani la rând au colindat țara în lung și în lat și după ce au reușit să cucerească publicul din zeci de țări europene dar și din Statele Unite ale Americii (de unde s-au întors de curând). Au fost aplaudați în Australia, Noua Zeelandă, nemaivorbind de țările din spațiul ex-sovietic. Insă despre concertele din străinătate, Nicolae Botgros spune că sunt marea lui dorință: ”Muzica populară, graiul nostru, trebuie cunoscute și în cultura altor popoare. Mă bântuie acest mare vis: vreau să aduc toată formația „Lăutarii” împreună, să meargă cu mine într-un turneu profesionist. Să-l vadă toată țara, continentul Americii, să mergem în Japonia și toată Asia. Recent, în Statele Unite, am avut nu numai români ci și americani care la spectacol se vedea că au admirat muzica noastră. Fani de-ai lui Michael Jackson ne-au spus, mai în gluma sau mai în serios, că au devenit fani Nicolae Botgros și Lăutarii”. Dar cu toate astea, Romania a fost dintotdeauna casa mea. A fost și este tot ce am mai scump pe lumea asta, pentru că m-am născut în Romania, cânt și vorbesc românește, părinții și rudele mele sunt români. Pentru mine, Romania e acasă!”.

Maître Gims, autorul hitului MI GNA, vine la Arene!

Pe 22 iunie, Arenele Romane se vor transforma în cel mai mare club din București, cu mai bine de 10 ore de muzică și dans, până în zorii zilei de 23 iunie 2018. Nelipsitele melodii din cluburile si radiourile României, ”Mi Gna” și ”Bella”, vor anima mulțimile in cadrul unui concert de neuitat. Biletele costă 119 lei în rețeaua Eventim și aici:

Artistul care a dat peste cap topurile muzicale din întreaga lume, Maître Gims, muzicianul congolez crescut la Paris care a cucerit playlistele din întreaga Europă, vine pentru prima dată în România!

În deschidere ne vom bucura de un playlist live cu Vescan și invitații lui, Faydee, Young Zerka, Moh Green (Franța) și Maria Andria (Cipru). Trouble Crew vin să ne arate cum se face streetdance la nivel internațional. Campionii României, care ne reprezintă țara la numeroase competiții din UK, Italia, Germania și SUA vin să încingă atmosfera înainte de ”Mi Gna”, hitul care a cucerit cluburile si radiourile.

Julie Mayaya, caștigătoarea trofeului ”Vocea României” în 2012, va cânta și ea doua piese în deschidere, suntem curioși dacă vor conține ceva influențe din ritmurile congoleze, având în vedere originea atât a lui Maître Gims cât și a lui Julie Mayaya.

După concertul lui Maître Gims, distracția continuă cu seturi de club puse de cei mai iubiți dj din România, amfitrionii party-urilor fara de sfârșit de la Kudos Beach și after-party-urilor din București:

Adrian Eftimie, Optick și Rosario Internullo, italianul cu ”sentimente colorate”.

Intrarea este liberă la after party, adică începând cu miezul nopții.

Deci, pe 22 iunie intr-o vineri seara, odată terminată școala dar si săptămâna, Arenele Romane devin punctul de atracție al tuturor celor care merg de obicei în discoteci și cluburi, dar și al celor care vor să experimenteze în premieră combinații unice de rap franțuzesc cu rumba congoleză, urmate de seturi de clubbing care te trimit direct la Ibiza, Dubai, Mykonos și la cele mai tari festivaluri ale lumii.

Evenimentul este organizat de MGM Booking și Carpathia International Events și este comunicat de HTag PR.

 

 

IRIS vine pe 17 martie in Brasov

IRIS, unul dintre cele mai iubite grupuri de muzică rock din România, vine pe 17 martie in Brasov, la Centrul Cultural Reduta, pentru un concert ca în zilele bune.

Poți asculta cele mai mari hituri ale trupei tale preferate, precum Strada ta, Somn bizar, Să nu crezi nimic, Baby, Casino, dar și „Manifest”, cel mai recent hit al trupei, un cântec actual, cu versuri autentice, încărcate de înţelesuri şi emoţii.

După o pauză de peste cinci ani, IRIS revine cu „Manifest“, o piesă cu un puternic mesaj social, care redă în imagini problemele actuale, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Videoclipul, un mini film în adevăratul sens al cuvântului, este semnat de Alex Ceauşu, cu o imagine extraordinară şi personaje perfect conturate, care exprimă atât de multe emoţii, într-un timp foarte scurt.

CLIP – https://www.youtube.com/watch?v=CXVGxbiaQ54

„Este manifestul fiecăruia dintre noi. Ne dorim mult ca mesajul piesei să motiveze cât mai multe suflete, pentru că, aşa cum şi noi ne-am regăsit în această poveste, cu siguranţă aşa se vor regăsi milioane de români care sunt «în linia întâi» şi care, în ciuda tuturor greutăţilor de tot felul, reuşesc încă să vadă frumuseţea vieții în lucrurile mărunte, de zi cu zi.” spune Cristi Minculescu despre “Manifest”.

Cu numeroase materiale discografice lansate, nenumărate clipuri şi o serie de prestigioase distincţii ale industriei muzicale în palmares, IRIS continuă să scrie pagini in istoria rock-ului românesc.

Istoria discografica a trupei Iris incepe in 1984, odata cu lansarea primului album, Iris I. Urmatorul album, Iris II, este cunoscut in primul rand pentru melodia “Strada ta”, una din cele mai de succes din istoria trupei. A urmat apoi o lunga istorie muzicala, cu peste 16 de albume si o multime de piese lansate. De-a lungul timpului, Iris a colaborat cu artisti precum Puya, Uriah Heep si Felicia Filip.)–

Acum, în noua formulă, Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeica, duc floarea de IRIS mai departe. Vino să-i vezi live la Centrul Cultural Reduta (Str. Apollonia Hirscher, nr. 8), sâmbătă, 17 martie, de la ora 20:00.

 

Direcția 5 serbează ”Valentine’s Day”

Timișoara, Deva și Brașov se bucură de seducătoarele balade pop-rock ale trupei Direcția 5 de Valentine’s Day

De mai bine de 27 de ani, Direcția 5 ne încântă cu baladele lor pop-rock, pline de seducție și romantism. Astfel, cum Valentine’s Day e un bun prilej pentru a ne arăta iubirea pentru oamenii speciali din viața noastră, avem ocazia să-i vedem și să îi ascultăm live pe simpaticii cuceritori de la Direcția 5 pe data de 14 Februarie la Timișoara, în cadrul unui concert extraordinar la Filarmonica Banatul. A două zi , pe 15 februarie 2018, Direcția 5 continuă Sărbătoarea Iubirii cu un concert în Deva, la Teatrul de Artă, iar vineri, pe 16 februarie, la Centrul Cultural Reduta din Brașov vor răsuna hituri precum ”Iti multumesc“, „Dacă ai sti“, ”Esti stilul meu”, ”Am nevoie de tine”, ”Superstar”, „Și ce dacă“, „Ce mai faci“ și „Forever Love“.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro și la sălile de spectacol. Evenimentul este organizat de Sublime România și promovat de HTag PR.

Formată în prezent din Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Marius Keseri și Carmin Ionescu, trupa Direcția 5 s-a înființat în anul 1991, iar un an mai târziu băietii lansau primul album: „La vulturul de mare cu peștele în gheare“. A urmat apoi o lungă poveste muzicală de succes, cu peste 20 de albume și sute de piese lansate și cântate peste tot în țară și nu numai. De-a lungul timpului, Direcția 5 a colaborat cu artiști precum Delia, Loredana Groza, Lidia Buble, Andreea Bănică și Nicoleta Nucă.

Pentru 2018, Direcția 5 a plănuit cât mai multe concerte indeosebi în sălile de spectacole din întreaga țară.

Luxury Academy încheie croaziera de pe Mediterană

Luxury Academy este prima academie de imagine de lux din România, care tocmai s-a întors de pe Marea Mediterană, unde a filmat povești și momente pentru primul un reality show de modă românesc.

După o săptămână petrecută pe Marea Mediterană, în cadrul croazierei Luxury Academy, makeup artiștii, hairstyliștii și fashion designerii care au trăit o experiență de neuitat, s-au întors acasă plini de povești și amintiri numai bune de surprins într-un reality show, care va cuceri în curând publicul românesc.

Acesta urmărește transformarea  participanților pasionați de modă  în adevărați specialiști,  alături de ei fiind prezenți pe vapor atât profesioniști români, cât și italieni, cu experiență vastă în îmbunătățirea imaginii unor VIP-uri internaționale.

În cadrul workshop-urilor și cursurilor predate pe navă, cursanții au dobândit noțiuni importante despre cultura modei, stiluri și tendințe actuale, colorimetrie și despre fotografia de fashion & lifestyle.

Între experții care și-au adus contribuția la perfecționarea aptitudinilor cursanților se numără și Manuela Faganelli, președintele primei agenții de consultanță în imagine de lux din Italia și colaboratoare a celui mai prestigios institut de modă din lume, Institutul Marangoni din Milano. De asemenea, Anna D’Angelo a împărtășit din experiența ei vastă în hairstyling, makeup și fashion, dar și din studiile în imaginea de lux pe care le-a absolvit în cadrul Academiei del Lusso din Italia. Aura Anghel, fondatoarea Luxury Academy, are și ea o experiență de mai bine de 20 de ani în colaborarea cu VIP-urile, în cadrul unor show-uri TV italienești. Adeptă a bunului gust și a unui stil vestimentar armonios, Aura Anghel îmbină studiile absolvite, de asemenea, la Academia del Lusso din Milano, cu experiența de consultant în imagine dorind, prin Luxury Academy, să predea mai departe ștafeta unor specialiști aflați la început de drum. Despre importanța inteligenței non-verbale în relația cu clienții a povestit Mihaela Stroe, iar relevanța fotografiei de fashion & lifestyle a fost pusă în valoare de Vali Bărbulescu în cadrul workshop-ului ”Fashion Forward”.

Astfel, cei care au ratat prima croazieră pe Marea Mediterană, au șansa să se înscrie într-o nouă experiență Luxury Academy în primăvara anului 2018: http://www.luxuryacademy.ro/.

Caravana de casting va străbate peste 15 orașe în căutarea următorilor participanți, dornici să trăiască povești de neuitat, numai bune de filmat într-un nou reality show.

Ce bunătăți au mâncat fetele de la Miss Universe în culise

Zilele trecute am fost prinși până peste cap în vâltoarea competiției Miss Universe România 2017. Un eveniment pe care, oficial,  nu l-am organizat noi, dar la care am pus umărul și mai ales sufletul, cu atât mai mult cu cât am fost contra cronometru.
Una dintre misiunile noastre, pe lângă cele de comunicare, copywriting texte, relaționare cu partenerii, branding, PR și altele, a fost să facem rapid niște bartere.
Așa că am sunat rapid la Zen Garden, un restaurant chinezesc premium, cu mâncare extrem de variată și atent supervizată de însăși proprietara afacerii. M-am bucurat că în doar 3 minute, timp în care i-am recitat telefonic beneficiile pe care le are din acest parteneriat, au fost de acord.
A doua zi, la ora 14.57 îmi sună telefonul, în timp ce zigzaguiam prin backstage încercând să mă fac folositoare organizatorilor, fetelor copleșite de emoții, sponsorilor care voiau ba una, ba alta, în tim ce capul îmi duduia. De foame.
Mai punctuală decât ceasurile elvețiene și mai politicoasă decât manualele de bună conduită, își face apariția senină însăși Charlotte, însoțită de șoferul dubei de livrări, ambii cu brațele pline de pungi eco cu mâncare chinezească premium, după care suspini zile la rând dacă ai ratat vreunul dintre feluri. Despre Charlotte, fiica proprietarilor de la Zen Garden știam doar că studiază Dreptul la Paris, nu și faptul că este atât de frumoasă, educata și punctuală, lucruri pe care le poți vedea transpuse și în restaurantul lor, drept dovadă că omul sfințește locul.
Astfel, cele 24 de finaliste candidate la titlul Miss Universe România 2017, completate de echipa de make up și styling de la Luxury Academy, au binecuvântat venirea frumoasei zâne bune și și-au delectat pe loc papilele gustative cu o parte din bunătățile din Grădina Zen, dintre care îmi mai amintesc doar câteva: conopidă gang guo, chifteluțe cu susan, ciuperci aromate și urechi de lemn călite, orez Yang Zhou, vită, porc și pui, precum și câteva meniuri vegetariene.
Charlotte si Luxury
În concluzie, am apreciat la Zen Garden, pe lângă calitatea preparatelor, următoarele lucruri: flexibilitatea și spontaneitatea de a accepta o solicitare care i-a luat pe nepregătite, meticulozitatea cu care ne-au gândit cele 6 meniuri diferite, ținând cont, fără să precizez măcar, de faptul că unele fete sunt vegetariene, atenția acordată detaliilor, punctualitatea cu care am fost tratați și nu în ultimul rând, faptul că însăși fiica proprietarilor ne-a livrat personal bunătățile de la Zen Garden, ceea ce denotă respect față de noi, partenerii lor.
Deci, dragă echipă Zen Garden, îți mulțumim pentru susținere și abia așteptăm să ne revedem, cel mai probabil la dumneavoastră în restaurant, pe Strada Silvestru numărul 3, în atmosfera liniștită creată prin muzică, miros, design-ul meticulos realizat și servire așa cum am mai spus mai sus, premium.

Lora îi sprijină pe tinerii talentați

Deși are un program încărcat, datorat acum în plus și pregătirilor pentru plecarea în Asia, în vederea filmarii unei emisiuni tv, iată că Lora își face timp și pentru școala din Pipera, unde organizează, împreună cu profesorii Academiei, un casting pentru un nou clip.

Astfel, în data de 11 noiembrie 2017, între 12:00 și 15:00, Lora și profesorii școlii, care au trecut și ei, la rândul lor, prin experiența emoțiilor formării artistice, vor alege o parte dintre copiii care se înscriu la cursurile Stage Academy, pentru a fi protagoniști intr-un videoclip alături de Lora.

Stage Academy by Lora este o școală de muzică pe care talentata artistă a deschis-o în Pipera în urmă cu 2 ani, din dorința de a sprijini copiii talentați în împlinirea visului lor de a deveni artiști compleți. Lora a povestit în repetate rânduri cum ea însăși a fost încurajată și ghidată în copilărie de profesorul ei de muzică, de la care a învățat că talentul nu e de ajuns și că trebuie completat cu muncă, ambiție, perseverență și un dram de noroc.  Explicând ce a făcut-o să se implice în ghidarea tinerior talentați care vin la Stage Academy, Lora povestește:

”Motivația este hrănită atât de experiența mea, care m-a învățat de cât de multă muncă susținută e nevoie, dar și de atașamentul față de tinerii artiști pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor. Sunt foarte conștientă cât de greu le este să se «antreneze», pentru că ei știu mai bine ca oricine că nu au nevoie doar de cursuri de canto. De ce să nu educăm talentele de mici în mod organizat, riguros, dar foarte modern și fun? Nu este o școală pentru vedete, ci o școală pentru tineri care vor să capete încredere în ei și să strălucească, chit că vor continua prin a urca pe scenă sau vor lucra în marketing, publicitate sau vanzări“, încheie Lora.

Stage Academy este o școală vocațională pentru copii și adolescenți, care vor să studieze canto, dans, chitară, pian sau teatru de improvizație. După ce candidatul trece de proba eliminatorie, menită să identifice abilitățile acestuia, cursantul își stabilește, împreună cu profesorul și coordonatorul de curs, programul și frecvența cursurilor.

 

 

Tu decizi cine reprezintă România la ”Miss Universe” în SUA!

În doar câteva zile, pe 1 noiembrie 2017, ora 19.00, are loc finala competiției ”Miss Universe România 2017”, la Magic Place Events Grant. În premieră în România, publicul prezent la eveniment își poate vota favorita, iar finalista ne va reprezenta țara în competiția Miss Universe 2017, care va avea loc pe 26 noiembrie 2017, la Las Vegas.

Juriul competiției îi include pe cel mai cunoscut creator de modă din România, Cătălin Botezatu, pe designerul de pantofi și accesorii Mihai Albu, pe Aura Anghel, consultant de imagine cu experiență internațională și pe Bianca Constantin, câștigătoarea titlului Miss Universe România 2009 etc.
Cele 30 de finaliste, selectate în urma castingului organizat pe 20 și 21 octombrie la Premier Palace Spa Hotel, vor defila în costume de baie semnate Cătălin Botezatu și în rochii de seară Black Sugar, iar hairstyle-ul și make-up-ul vor fi asigurate de specialiștii în imagine de la Luxury Academy. Fără îndoială că toate concurentele vor arăta impecabil, însă doar una va avea șansa de a reprezenta România pe scena din Las Vegas, USA.

În pauzele dintre probe, vom avea parte de un program artistic pe măsură, cu: Imperial Orchestra, Andrei Leonte & Play Orchestra, Cristina Vasiu, Wilmark Dance Academy, Edward Sanda și Navi. Spectacolul va fi prezentat de Claudiu Constantin, cel mai cunoscut prezentator de evenimente fashion din România.

Astfel, venind la eveniment, poți vota câștigătoarea Miss Universe România 2017 și banii cheltuiți pe bilet se întorc la tine. Reprezentanții One Life România te așteaptă la intrare să îți ofere voucherul cu ajutorul căruia vei putea face cumpărături online gratis, în contul biletului achiziționat pentru acest eveniment.
Mai mult, prin tragere la sorți, fiecare cumpărător de bilet poate câștiga un premiu în valoare de 1000 de euro, din cele 3 puse la bătaie de organizatori.

Biletele se găsesc online pe myticket.ro și la recepția Premier Palace Spa Hotel.

Biletele VIP costă 460 lei și includ: welcome drink și un meniu exclusivist format din 3 feluri de mâncare, băuturi alcoolice și non – alcoolice.
Biletele Public, în valoare de 230 lei, se pot achiziționa online, la recepția Premier Palace Spa Hotel, dar și la locația evenimentului.

Adresa Premier Palace Spa Hotel: Bulevardul Ghencea, nr 134, București.
Adresa Magic Place Events Grant: Șoseaua Virtuții 168, București.

Evenimentul ”Miss Universe România 2017” este organizat de Exclusiv Event și comunicat de HTag PR.

Partener principal: Premier Palace Spa Hotel.
Partener oficial: One Life

Miss Universe, casting în acest weekend

Miss Universe România ajunge la a-7-a ediție. În lume se știe deja faptul că România are femei frumoase. Pentru a o alege însă pe cea mai frumoasă dintre cele mai frumoase, care ne va reprezenta țara la Las Vegas, în cadrul competitiei Miss Universe 2017, va avea loc un casting de două zile, la București, în doar câteva zile.

Astfel, în acest week-end, pe 20 și 21 octombrie 2017, începând cu ora 11, la Premier Palace Spa Hotel se vor aduna frumoasele din întreaga țară să defileze în rochii elegante de seră, dar și în costume de baie, în încercarea de a convinge juriul că merită șansa de a reprezenta România la competiția internațională Miss Universe din SUA.

Atât fetele familiarizate cu astfel de concursuri, dar și cele care încearcă pentru prima dată emoțiile unei astfel de experiențe, sunt așteptate în Bulevardul Ghencea nr.134, la Premier Palace Spa Hotel, dacă îndeplinesc următoarele condiții: au între 18 și 28 ani și o înălțime minima de 1,65 m. Nu este relevant pentru acest casting dacă au sau nu operații estetice. Este necesar să aibă la ele pantofi cu toc, rochie de seară și costum de baie.

Cele 30 de finaliste selecționate în urma castingului vor participa la Miss Universe România 2017, care va avea loc pe 1 noiembrie 2017. Evenimentul se va desfășura în cadrul celui mai grandios și elegant spectacol de beauty organizat vreodată în țara noastră, într-una dintre cele mai glam și elitiste locații din București, Magic Place Events Grant.

Norocoasa câștigătoare a finalei Miss Universe România 2017 ne va reprezenta țara la Las Vegas USA, în data de 26 noiembrie 2017, în cadrul celei mai importante competiti de frumusețe din lume, Miss Universe.

În fața a peste 500 de milioane de telespectatori din întreagă lume, românca ce va fi desemnată Miss Universe România va avea șansa de a câștiga marele premiu de 100.000 de dolari și de a cuceri inimile lumii întregi.

Mai multe detalii găsiți aici: Miss Universe Romania.

Castingul este găzduit de Premier Palace Spa Hotel

Competiția Miss Universe Romania 2017 are loc la Magic Place Events Grant

Lora a deschis Stage Academy

Lora a deschis porțile Stage Academy pentru un nou an școlar. Pe 10 octombrie, într-un cadru festiv, artista și o parte dintre colaboratorii ei s-au adunat la sediu din Bulevardul Pipera 4C.

Ami, Adda, Alina Eremia, Cristina Spătar, Raluka, Liviu Teodorescu, Sergiu Ferat, Dominique si Triplu Sec, Irina Rimes și restul invitaților au avut parte de o demonstrație surprinzătoare de talent și hotărâre din partea celor 4 artiste, cursante ale școlii, care au delectat publicul cu un mini-concert, transmis live de Lora pe pagina ei de Facebook.

Carmen Garcia, Letiția Gheorghe, Francesca Nicolescu și Laura Rotaru au fost prezentate invitaților de Anda Dimitriu, profesoară de canto în cadrul Academiei, care a trecut și ea, la rândul ei, prin urcușuri și coborâșuri în drumul ei către succes.

Lora a prezentat secțiunile de canto, pian, chitară și dans ale școlii și i-a încurajat pe micii artiști să nu se dea bătuți în drumul lor către succes.

Nu au lipsit nici susținătorii adolescenți, cum ar fi Olga Verbitchi sau vloggerita Iuliana Beregoi, cu care Lora pregătește o colaborare pe termen lung la școala vocațională în care urmează să organizeze periodic workshop-uri cu cursanții, împreună cu alți colegi de breaslă.

Seara s-a incheiat cu îmbrățișări, selfie-uri și promisiunea ca Lora și familia ei de prieteni din showbiz să-și extindă rândurile și să facă tot mai multe evenimente împreună cu copiii talentați și creativi.

Evenimentul a fost organizat de HTag PR pentru Stage Academy.

La cererea publicului: Badea, Bordea şi Micutzu

Pornit de la o parodie, titlul s-a dovedit a fi, în mod ironic, o ştire confirmată! În doar câteva zile de la punerea în vânzare a biletelor, show-ul din 31 octombrie de la Sala Palatului a fost deja sold-out.
Prin urmare, Badea, Bordea şi Micutzu au plănuit încă un spectacol, chiar a doua zi, pe 1 noiembrie, tot la Sala Palatului, ora 19:00, pentru a satisface dorinţa iubitorilor de umor autentic românesc.

Îi vom vedea pe Badea, Bordea şi Micutzu în roluri de autori, regizori, actori şi interpreţi. Cei 3 se numără printre protagoniştii stand-up-ului românesc, apărut în urmă cu vreo 15 ani, într-un club la Teatrul Naţional Bucureşti. Acum, Badea, Bordea şi Micutzu vin în premieră în această formulă la Sala Palatului, într-un spectacol de peste două ore, cu glume noi, inspirate din poveştile lor de viaţă dar şi ale personajelor de lângă ei.

Decorul digital, adaptat la fiecare dintre momente, este menit să amplifice efectele celor 3 episoade principale, puse în scenă de Dan Badea, Cătălin Bordea şi Cosmin Nedelcu (Micutzu), avându-i în deschidere pe Alex Mocanu, Nelu Cortea şi Radu Bucălae. Din motive lesne de înţeles, prezenţa copiilor cu vârsta sub 16 ani nu este recomandată.
Biletele pentru al doilea show se găsesc pe iabilet.ro. Pentru persoanele cu dizabilităţi organizatorii pun la dispoziţie 20 de bilete gratuite, care pot fi solicitate la adresa: ticketing@sublimeromania.com.

Evenimentul este organizat de Sublime România în colaborare cu Front Row Events şi promovat de HTag PR.

###

Fenomenul de stand up comedy incepea sa prinda contur in Romania in urma cu aproximativ 15 ani, pe scena Cafe Deko de la Teatrul National din Bucuresti. Printre primii actori de stand-up de la noi se numara Catalin Bordea, Dan Badea si Micutzu. De-a lungul anilor, aportul lor la calitatea show-urilor de stand-up comedy, completat de cel al altor colegi de breasla, s-a transformat intr-un fenomen imbucurator pentru umorul romanesc, ce se contureaza a fi o adevarata ”industrie de stand-up comedy”, aflata intr-o dezvoltare care ia amploare in mod vizibil.
Un stand-up comic este cineva care face comedie într-o manieră informală, tinand in mana un microfon si vorbind cu publicul ca si cum acesta ar face parte din show. Actorul de stand-up comedy redă o serie de povești amuzante într-un ritm rapid, cu glume scurte. De regula, show-ul este minimalist, fara decor si recuzita.
Genul stand-up comedy este considerat dificil de stăpânit. Un comic experimentat trebuie să se raporteze cu rapiditate la dipoziția și gusturile oricărui tip de public și să își adapteze numărul în concordanță. Una dintre caracteristicile unui comic experimentat este abilitatea ca nu numai să facă față unui comentator din public, de multe ori malițios, ci să și câștige sala de partea lui și să o distreze cu o replică.
Stand-up comedy își are rădăcinile în variate tradiții americane de divertisment popular din secolul 19, de la vaudeville și monologuri umoristice, până la clovneriile de circ.
Inițiatorii genului stand-up comedy erau “maeștrii de ceremonii”, care deschideau emisiunile radio cu monologuri și numere comice, caracterizate de improvizație și discuții privind diverse evenimente la ordinea zilei.