Tag Archives: apa termala

Alexandra Stan e considerată de fanii turci „un înger din Paradis”

După succesul neaşteptat pe care l-a înregistrat în Japonia cu cel mai recent album al său, „Unlocked”, lansat la finele anului trecut, Alexandra Stan continuă să-şi cânte single-urile şi să-şi prezinte show-ul spectaculos prin toate colţurile lumii.

Proaspăt întoarsă dintr-un nou turneu prin Japonia, cântăreaţa s-a oprit în Turcia, unde a susţinut un concert într-un loc de basm, după cum povesteşte chiar artista:

“Am fost invitată să cânt într-un orăşel, în mijlocul munţilor, la Afyon, unde am fost tratată ca o prinţesă de către localnici, ca un „înger venit din Paradis”, după cum mi-a zis o fetiţă. Deşi noi, artiştii, avem mereu aspiraţii înalte şi ne dorim să cântăm pe scene în faţa a sute de mii de oameni, ca Beyonce sau Rihanna, uneori ne dăm seama că în mijlocul naturii, acolo unde femeile poartă val pe cap, acolo de fapt e adevăratul fan, acela care te iubeşte din toată inima, te admiră, te pune într-un poster pe peretele lui acasă şi te preţuieşte cu adevărat, ba chiar se şi roagă pentru tine. E emoţionant, aşa, să te reîntorci brusc la valorile simple, după ce ai cântat, cu doar două zile înainte, în faţă a 20 000 de oameni pe aceeaşi scenă cu Pitbull, Ne-Yo, Azealia Banks şi Big Sean, într-un festival în imensul Tokyo…Emoţia e la fel de puternică în ambele situaţii, doar că e total diferită”, încheie Alexandra.

În urma concertului din Afyon, Alexandra Stan mărturiseşte că s-a încărcat cu multă energie pozitivă, mai ales că localnicii i-au spus în toate felurile: “minune”, „înger” etc.

“În acel oraş magic, cu apă termală vindecătoare, am fost pentru localnici o minune, le-am adus bucurie într-un loc unde nu se întâmplă prea multe lucruri zilnic. Întâlnirea cu oamenii ăştia sinceri mi-a reamintit să fiu recunoscătoare pentru fiecare clipă în care am ocazia să cânt în faţa unor fani care mă iubesc din toată inima lor”.

Din Turcia, Alexandra Stan a ajuns în Rusia, urmând ca în perioada apropiată să bifeze şi alte oraşe mari din Europa.


 Eveniment comunicat de HTag PR.