Tag Archives: Italia

„We Wanna”, colaborarea dintre Alexandra Stan & Inna, cucereşte Italia

La mai puţin de o săptămână de la lansarea în Italia a piesei „We Wanna”, colaborarea inedită între Alexandra Stan, Inna şi Daddy Yankee, aceasta a cucerit deja playlist-urile de radio şi club, cât şi topurile iTunes, surclasând artişti precum Avicii, David Guetta şi Bob Sinclair.

Nu e de mirare faptul că şi această piesă a intrat la inimile fanilor din străinătate, mai ales că artistele au fost susţinute încă de la debut de publicul internaţional.

Videoclipul “We Wanna” a depăşit şi el deja cinci milioane de vizualizări pe YouTube.

Alexandra Stan revine în Italia dupa trei ani

Alexandra Stan, artista care s-a bucurat de un succes internaţional incontestabil încă de la debut, vânzând din primul an de carieră peste 1 milion de exemplare din single-ul „Mr. Saxobeat”, inclus pe albumul “Saxobeats”, continuă să-şi bucure fanii de peste graniţe şi cu cel de-al doilea album, “Unlocked”, lansat în noiembrie 2014.

După turneele din Japonia şi Turcia, Alexandra Stan a continuat promovarea “Unlocked” cu concerte locale în Barcelona şi Istanbul, oferindu-le fanilor din afara ţării un show memorabil, care conţine toate ingredientele unui spectacol veritabil – muzică, imagine scenică, elemente vizuale şi coregrafie de excepţie marca Emil Rengle.

Torino este următorul popas al artistei. Cum nu a mai cântat în Italia de trei ani, Alexandra Stan abia aşteaptă să se întâlnească şi cu fanii ei de acolo: “Întotdeauna e o plăcere să merg în Italia. Apreciez locurile cu istorie şi mi-e dor de mâncarea lor gustoasă şi de publicul care se manifestă liber”, mărturiseşte cântăreaţa.

„Unlocked” poate fi găsit pe: iTunes, Spotify, AmazonMusic, Google Play, Xbox Music, Rhapsody, Deezer, iHeartRadio, Zonga etc.
iTunes: https://itunes.apple.com/ro/album/unlocked/id944908995

Artist promovat de HTag PR.

#

Alexandra Stan a devenit cunoscuta publicului din Romania cu single-ul „Lollipop”, iar „Mr. Saxobeat” (2011), a propulsat-o in piata muzicala internationala, cucerind topurile din peste 20 de tari. De atunci si pana in prezent, artista si-a strans milioane de fani in intreaga lume, lansand albume si single-uri de succes, care o pozitioneaza pe primele locuri in topuri la nivel international.